Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Şoferul unei Dacia Logan a provocat probabil cel mai de neînţeles accident al anului din Moldova

Dacă acum două zile publicam un articol cu un video din România, în care şoferul unui Fiat s-a proptit într-un par şi un cap de pod după ce a depăşit pe acostament, azi vorbim despre o situaţie care a început în mod similar, dar de această dată pe un traseu din Moldova şi cu un accident rezultat, ce a implicat şi un camion.

Publicat

Pe un traseu relativ liber în trafic, pe unde există periodic şi oportunităţi de depăşire regulamentară, şoferul din Dacia Logan alege, din motive de neînţeles, să depăşească maşinile pe acostament, mergând cu viteză pe acolo, chiar dacă textura varia de la pământ neacoperit la prundiş şi iarbă, scrie Piataauto.MD.

Tot această variaţie, însă, l-a făcut la un moment dată să piardă aderenţa punţii faţă, care a alunecat spre stânga, destabilizând maşina. Doar că în acel moment pe stânga circula un camion, iar Dacia a ajuns în zona roţilor acestuia, fiind lovită din plin.

În rezultat, Dacia s-a ales cu o avariere puternică la partea frontală stânga, într-unul din cele mai de neînţeles şi totodată absurde accidente din acest an din Moldova. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.



Advertisement

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

topul săptămânii