Rețele de socializare

Moldova

Momentul în care maşina familiei avocatului Grosu este incendiată. Flăcările, lângă ţeava de gaz

Momentul în care mașina soției avocatului Alexandru Grosu este incendiată în parcarea unui bloc de locuit din sectorul Ciocana al Capitalei a fost surprins de camerele de supraveghere.

Publicat

În video se observă cum persoane necunoscute fac ceva în jurul vehiculului, apoi izbucnesc flăcări, transmite Realitatea.MD.

Ulterior, persoanele sunt surprinse de altă cameră, în timp ce fug. Din spusele avocatului, înregistrările au fost făcute în noaptea incendiului, între 2:00 şi 2:15.  Conform actului de constatare a incendiului, care a ajuns în posesia redacției Realitatea, au fost afectate trei mașini, flăcările au izbucnit la 2:20, iar incendiul a fost lichidat complet către ore 5:22.


În acel moment, avocatul nu se afla în ţară, iar victimă a devenit şi un vecin, care a parcat maşina pe locul lui Alexandru Grosu. Mai mult, locul incendiului a fost în imediată apropiere de ţeava de alimentare cu gaz.

Un alt document pe care l-am consultat este o petiție a locuitorilor blocului unde a avut loc incendiul.  În petiţia adresată procurorului general interimat Ion Munteanu se arată că s-a încercat și forțarea uşii locuinței lui Alexandru Grosu.

Luni, 7 august, la ora 9:00, trei persoane, inclusiv soția avocatului, au fost chemați să depună declarații, Nimeni, însă, nu s-a apropiat de el, iar ofiţerul de urmărire penală așa și nu a răspuns la telefon.


„Ulterior, am aflat ca cauza penală așa și nu a fost pornita, fiind la moment inițiat un proces penal. Doar în cadrul cauzei penale poți să faci piling, demersuri către operatorii serviciilor tel mobile etc. Ceva ciudat se întâmpla. Procuror general interimar tace și nu răspunde la demersul Uniunii Avocaților și la cererea locatarilor. Președintele Uniunii Avocaților, maestru Dorin Popescu, mi-a comunicat ca procurorul general interimar nu l-a primit în audiență”, a declarat Alexandru Grosu pentru Realitatea.

Grosu nu exclude că cele întâmplate reprezintă răfuială și au legătură cu activitățile sale profesionale, inclusiv investigațiile referitoare la o bancă comercială. Este vorba despre un dosar în care au fost reținute cinci persoane, inclusiv doi angajați ai unei bănci și trei administratori autorizați, suspectați că ar fi înstrăinat ilegal zeci de bunuri gajate sau ipotecate. Prejudiciul cauzat era de 10 milioane de lei.

Avocatul mai spune că a primit amenințări directe din parte unor persoane vizate în dosare penale. Vehiculele au ars în parcarea subterană, în noaptea de 30 spre 31 iulie. În urma incendiului, 13 persoane, inclusiv trei copii, au fost evacuate din clădire.


Un incident similar a avut loc în 2019, când mașinile familiei avocatului au fost incendiate. Atunci, așa și nu au fost identificate și pedepsite persoanele vinovate de comiterea infracțiunii.

Advertisement

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.

Publicat

Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.

Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.

În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.



Citește mai departe

Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii