Moldova
Un tânăr de 19 ani, reținut de poliția din Ialoveni: Este bănuit că a violat o femeie de 45 de ani
La 29 iulie curent, poliția din Ialoveni a fost sesizată precum că o femeie ar fi fost violată.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit preliminar, că pe teritoriul unei stâne, un tânăr de 19 ani fiind în stare de ebrietate alcoolică ar fi violat o femeie de 45 ani.
Victima a fost îndreptată pentru efectuarea expertizei medico-legale, pe caz fiind inițiat un proces penal în baza art. 171 Cod Penal, pe faptul violului.
Tânărul a fost reținut pe un termen de 72 ore.
Moldova
/VIDEO/ Depozitar prins în flagrant: Un bărbat, plasat în arest preventiv fiind bănuit de circulație ilegală de droguri.
Un bărbat de 36 de ani din Chișinău a fost arestat, fiind suspectat că avea rolul de depozitar într-o rețea de trafic de droguri. Acesta a fost reținut în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica.
Potrivit anchetei, suspectul ar fi fost responsabil de păstrarea și transmiterea substanțelor narcotice către curierii implicați în distribuirea acestora.
Reținerea a avut loc în flagrant, în timpul unei achiziții de control, cu suportul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. În momentul intervenției, bărbatul transmitea droguri unui curier.
În urma percheziției corporale, oamenii legii au ridicat peste 300 de grame de PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, precum și MDMA, droguri care urmau să ajungă pe piața ilegală.
Ulterior, polițiștii au efectuat percheziții și la domiciliul suspectului, de unde au ridicat alte probe relevante pentru anchetă.
La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Moldova
/VIDEO/ Business pe alcool contrafăcut: Doi bărbați au pus pe roate o linie de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice.
O linie clandestină de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice a fost destructurată de oamenii legii în Chișinău. Doi bărbați, de 40 și 60 de ani, sunt cercetați după ce ar fi fabricat și comercializat ilegal băuturi alcoolice, folosind inclusiv timbre de acciz suspectate a fi false.
Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. În urma perchezițiilor efectuate la secția de producere, punctul de comercializare și la domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat 760 de sticle de divin, a câte jumătate de litru, etichetate ca fiind băuturi învechite de 5, 7 și 10 ani și marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, suspectate a fi contrafăcute.
Totodată, au fost descoperite aproximativ 400 de timbre de acciz, etichete, ambalaje, capace, sticle goale și cutii pentru împachetare, precum și circa o mie de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, folosit, cel mai probabil, în procesul de producere.
Potrivit anchetatorilor, suspecții nu au putut prezenta acte de proveniență pentru produsele depistate și nici autorizații care să le permită desfășurarea unei asemenea activități.
Cei doi sunt cercetați în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Moldova
/VIDEO/ Apel care putea ucide: Un individ a încercat să convingă o fetiță să deschidă gazul în casă.
Caz halucinant în municipiul Bălți: o fetiță de doar 7 ani a fost la un pas de o tragedie, după ce un bărbat a încercat, timp de aproape 40 de minute, să o convingă prin telefon să deschidă gazul în locuință.
Totul s-a întâmplat în satul Sadovoe. Potrivit poliției, individul a sunat copilul și s-a prezentat drept angajat al serviciului de gaze. Sub pretextul unei „verificări” cerute de tatăl copilei, acesta i-a cerut insistent să deschidă ochiurile aragazului.
Fetița a fost ținută în apel zeci de minute, timp în care bărbatul a încercat să o manipuleze să execute indicațiile care puteau duce la o explozie sau intoxicație. Ulterior, suspectul cerut același lucru și mamei copilului, însă femeia a refuzat categoric.
Poliția avertizează că nicio instituție nu solicită telefonic efectuarea unor astfel de acțiuni periculoase și subliniază gravitatea metodei folosite.
Oamenii legii le recomandă părinților să discute cu copiii despre riscuri, să îi învețe să nu urmeze indicațiile necunoscuților, să închidă imediat apelul și să anunțe un adult.
În cazul unor apeluri suspecte sau situații similare, cetățenii sunt îndemnați să sune de urgență la 112.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Au dat „lovitura” în call-centre: Centru de apel din Ucraina în care activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, destructurat.
-
Moldova7 zile în urmăZeci de mii de fișiere ilegale cu minori, găsite pe calculatorul unui tânăr: A fost trimis în judecată.
-
Moldova5 zile în urmăNeglijență fatală la Orhei: Un tânăr beat criță a provocat un accident. Un pasager, mort pe loc, și trei răniți.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Percheziții în penitenciare: Bani, droguri și telefoane – ridicate în urma a zeci de descinderi la Bălți și Soroca.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Înșelați de bani: Doi bărbați, tată și fiu, au pierdut peste un milion de lei, după ce ar fi căzut în plasa escrocilor.
-
Moldova7 zile în urmăJob pe Telegram, final în penitenciar: O tânără din Letonia a fost condamnată, după ce a ridicat bani de la o victimă înșelată.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Arestați la „început de cale”: Trei tineri, plasați în arest preventiv pentru trafic de droguri de sute de mii de lei.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Imagini revoltătoare pe internet: Doi polițiști, surprinși cu arma îndreptată spre motocicliști în timpul unei intervenții.
