Diaspora
Moldovean condamnat în Marea Britanie pentru omorul cumnatei. Bărbatul a mai fost anterior închis pentru că și-a ucis soția
Un bărbat din Republica Moldova a fost condamnat la închisoare în Marea Britanie, după ce și-a ucis cu cruzime cumnata, după ce a amenințat-o de mai multe ori.
Potrivit presei din Ilford, bărbatul în vârstă de 48 de ani, Nicolae Vîtrosu, a fost găsit vinovat în uciderea soției fratelui său, transmite Știri.md, cu referire la news.met.police.uk.
S-a dovedit că Svetlana Mihalachi, în vârstă de 53 de ani, locuia împreună cu soțul său, fiul său de 12 ani și cumnatul, într-o casă din Ilford.
Relația dintre Svetlana și Vîtrosu nu era una bună. Aceștia se certau adesea din cauza banilor, a zgomotului din casă și a altor lucruri de rutină. Într-un moment, Svetlana i-a spus direct bărbatului să plece din casa lor, însă acesta a refuzat.
De-a lungul timpului, relația lor a devenit și mai rea, Vîtrosu continuând să o amenințe pe Svetlana. Aceasta a început să se teamă pentru viața ei și, în disperare, l-a raportat la ministerul de Interne pe bărbat, care se afla ilegal în Marea Britanie.
La data de 3 martie 2021, Svetlana a sunat la poliție, cerând ca Vîtrosu să fie scos din casa lor, iar oamenii legii i-au promis femeii că acesta va fi raportat la serviciile de imigrare.
Vineri, 9 aprilie, la ora 14:08, un echipaj de poliție a fost chemat de către Serviciul de Ambulanță din Londra, la casa lui Svetlana. Când aceștia au ajuns la locul faptei, au găsit-o pe Svetlana cu multiple răni grave cauzate de lovituri în cap cu o secure. Securea a fost găsită la locul incidentului, iar pe ea oamenii legii au găsit amprentele lui Vîtrosu.
Potrivit informațiilor, Vîtrosu a părăsit casa la ora 12:02 și, în timp ce se îndepărta de locuință, el l-a sunat pe soțul Svetlanei. Acesta însă nu a răspuns și bărbatul i-a lăsat un mesaj audio prin care îi spune că soția sa a murit.
Când soțul Svetlanei s-a întors acasă, a găsit-o pe femeie întinsă pe canapea, cu răni grave la cap și pe față. Polițiștii au sosit imediat la fața locului și i-au acordat femeii primul ajutor medical. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, unde a fost plasată în comă.
În timp ce serviciile de urgență încercau să o salveze pe Svetlana, inculpatul s-a întors acasă, unde și a fost arestat sub suspiciune de crimă.
Din păcate, femeia a murit la data de 12 mai 2021.
Pe tot parcursul procesului, Vîtrosu susținea că „aude voci” și suferă de o tulburare psihică. El spunea că i s-a părut că Svetlana avea ochi roșii, ca a diavolului, însă vorbele acestuia nu i-au convins pe membrii juriului din sala de judecată.
Rosamund Ellis, agentul detectiv care investighează cazul respectiv a spus: „Svetlana a fost forțată să trăiască pe fundalul amenințărilor cu violență fizică, care, în cele din urmă, s-a încheiat cu un atac fatal. Vîtrosu s-a străduit din greu să dea impresia că nu este responsabil pentru acțiunile sale din cauza unei tulburări psihice, însă acțiunile sale nu au fost rezultatul unor iluzii, ci acțiunile unui bărbat violent. Era o soție și o mamă și profunzimea pierderii resimțite de cei dragi este incomensurabilă. Gândurile mele sunt cu ei astăzi”.
Diaspora
Crimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
Presa italiană a publicat imagini tulburătoare cu momentul în care un tânăr din Republica Moldova a înjunghiat mortal barmanul unui local din comuna Sarezzo, provincia Brescia.
Tragedia s-a produs în seara de 15 decembrie, iar întreaga acțiune a durat aproximativ patru minute, potrivit presei locale.
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, l-ar fi atacat pe barmanul de 55 de ani din răzbunare, lovindu-l cu un cuțit în zona arterei femurale, iar victima a decedat la scurt timp la spital.
După atac, agresorul a turnat benzină în local, apoi s-a predat benevol poliției, anchetatorii stabilind preliminar că motivul crimei ar fi un conflict mai vechi, izbucnit vara trecută în același local.
Diaspora
O moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, a fost depistată la Novara, în Italia, după ce ar fi organizat într-un apartament un cabinet medical de estetică, în mod ilegal, în care făcea injectări estetice cu botox și filler, inclusiv cu produse expirate, punând în pericol sănătatea clientelor.
Potrivit Buongiorno Novara, carabinierii din Novara au denunțat-o în stare de libertate pe T.F. (inițialele femeii), în cursul zilei de miercuri, 10 decembrie 2025, pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale și pentru deținerea și administrarea de medicamente necorespunzătoare.
Ancheta a pornit în urmă cu aproximativ o lună, după ce locuitori din cartierul Santa Rita au semnalat un trafic neobișnuit de persoane către un apartament.
În urma verificărilor, carabinierii au bănuit că acolo funcționează un cabinet improvizat și au contactat-o pe presupusa „doctoriță” prin rețelele sociale, programând o consultare.
În timpul supravegherii din preajma vizitei, militarii au identificat două cliente care tocmai ar fi beneficiat de proceduri estetice: injecții cu botox și filler în zona buzelor și a conturului ochilor, pentru estomparea ridurilor și mărirea volumului buzelor.
Confirmarea a venit când o femeie carabinier, pretinzând că este pacientă, a intrat în apartament și a găsit o încăpere amenajată ca și „cabinet” de ocazie, cu un pat pliant și numeroase produse medicale împrăștiate pe o masă, fără autorizații sanitare și fără condiții uzuale de igienă și sterilizare.
Un aspect considerat îngrijorător de anchetatori a fost faptul că femeia nu vorbea limba italiană și comunica cu „pacientele” printr-un traducător pe telefon, în lipsa unui protocol medical de anamneză și consult.
La percheziție au fost ridicate și sechestrate peste 30 de seringi cu botox și filler, alte materiale și medicamente folosite la astfel de tratamente, precum și peste 2.000 de euro în numerar, sumă considerată profitul activității ilegale.
O parte dintre seringi ar fi fost expirate, iar anchetatorii au stabilit că tocmai astfel de produse au fost administrate celor două cliente identificate, care au fost îndrumate către un parcurs clinic pentru prevenirea unor posibile efecte secundare.
Verificările continuă pentru a stabili dacă au mai fost implicate și alte persoane și pentru a identifica și alte cliente care ar fi primit medicamente necorespunzătoare.
Carabinierii le cer celor care au făcut astfel de proceduri să contacteze secția operativă a Nucleului Operativ și Radiomobil al Companiei Carabinieri din Novara, pentru indicații privind pașii medicali necesari în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate.
Diaspora
Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.
La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.
Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.
Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.
