Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Rețineri nocturne: Opt persoane în conflict cu legea, inclusiv o minoră, identificate de carabinieri

Weekend încărcat pentru carabinieri. Au efectuat mai multe rețineri, majoritatea, în timpul nopții.

Publicat

Unul dintre cazuri s-a produs în orașul Bălți. Acolo, un echipaj mixt format din carabinieri și polițiști au prins un șofer băut la volan. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, avea o concentrație de alcool de 0,74 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost înlăturat de la volan, iar automobilul a fost evacuat la parcarea specială.

Iar în sectoarele Ciocana și Rîșcani din capitală, carabinierii au prins 3 tineri cu droguri asupra lor. Aceștia au vârstele de 23, 28 și, respectiv 34 de ani, iar după ce asupra lor au fost găsite narcotice și aparate confecționate manual pentru consumul drogurilor, toți trei au fost conduși la inspectoratul de poliție.

Carabinierii au reușit să identifice și o minoră de 14 ani, care la începutul acestei luni ar fi fugit de la un centru de plasament din Chișinău. Fata a fost dusă la IP Botanica.


Alte trei rețineri se referă la persoane anunțate în căutare pentru diverse infracțiuni. Pe strada București din centrul capitalei, carabinierii au prins un bărbat de 32 de ani, căutat de IP Rîșcani pentru furt. Totodată, un bărbat de 50 de ani, dar și o tânără în vârstă de 23 de ani au fost reținuți de carabinieri în sectoarele Centru și Rîșcani ale capitalei, ambele persoane fiind căutate pentru escrocherie.

Urmare, persoanele au fost conduse și predate la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru documentare.


Moldova

Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital

Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital.

Publicat

Despre asta anunță poliția într-un comunicat, iar potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat la intersecția străzilor Ismail și 31 august.

Un bărbat de 28 de ani a fost rănit prin împușcare. Polițiștii BPRO în comun cu cei ai INSP au intervenit operativ și au identificat, localizat și reținut persoana care a tras din armă.

Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, iar arma era deținută ilegal de acesta.


Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru îngrijiri medicale.

Alte date și circumstanțe se stabilesc la fața locului.


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Moldova

Și-ar fi snopit iubita în bătăi: Un cetățean străin, reținut pe urme fierbinți de poliția din Hîncești

Și-ar fi snopit iubita în bătăi după care a fugit de la fața locului. Un cetățean străin în vârstă de 28 de ani a fost reținut de polițiștii din Hîncești, fiind bănuit de violență în familie.

Publicat

Potrivit forțelor de ordine, totul s-ar fi întâmplat în satul Buțeni, acolo unde victima și suspectul locuiau împreună.

Cei doi s-ar fi luat ceartă, iar tânărul ar fi lovit-o de mai multe ori pe concubina sa, cauzându-i leziuni. Când și-a dat seama ce a făcut, el a urcat în mașină și a fugit de la locul faptei.

Victima însă s-a adresat la poliție, iar după o serie de măsuri speciale, bănuitul a fost localizat și reținut.


În prezent, el se află în arest preventiv pe un termen de 20 de zile, iar în privința acestuia a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie.


Citește mai departe

topul săptămânii