Rețele de socializare

Moldova

Accident de coșmar, la Căușeni: O șoferiță de 24 de ani a ajuns la spital după impactul cu alte două vehicule

Accident grav în raionul Căușeni. O șoferiță de 24 de ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat cu alte două autoturisme.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Căușeni, Mariana Didenco, la 23 iulie curent, ora 16:20, poliția a fost sesizată despre producerea unui grav accident în apropierea localității Opaci.

Polițiștii au stabilit că o tânără de 24 ani, în timp ce conducea un automobil de marca ,,Mitsubishi,, nu a respectat prevederile RCR, preliminar din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra volanului, ieșind pe banda de deplasare din sensul opus, s-a tamponat frontal cu un camion de marca DAF, condus de un bărbat de 65 ani, iar urmare a ciocnirii, automobilul de marca Mitsubishi a fost proiectat într-un alt mijloc de transport de marca Mercedes condus de un bărbat de 37 ani.

În urma impactului, șoferița a fost transportată la spitalul raional cu diverse traumatisme.


Conducătorii celorlalte 2 mijloace de transport implicate în accident, fiind testați alcoolscopic, s-au stabilit rezultate negative la prezența alcoolului în aerul expirat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii