Moldova
/FOTO/ Incendii devastatoare în țară. Zeci de hectare cu cereale, dar și tractoare și tehnică agricolă, distruse de flăcări
Conform datelor IGSU, pe data de 16 iulie, mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată au fost nimicite de flăcări, iar angajații IGSU au intervenit în 36 cazuri pentru stingerea focarelor de ardere, care au fost înregistrate în raioanele țării.
Astfel, în după amiaza zilei de ieri, pompierii au fost solicitați pentru a stinge un lan de grâu afectat de flăcări în apropierea satului Cernoleuca, raionul Dondușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:58. La fața locului au ajuns 6 echipe de pompieri, care au reușit lichidarea focarelor către ora 17:10. Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obținut răspândire, iar în urma arderii au fost nimicite 7 hectare de grâu din terenul cu suprafața totală de 38 hectare.
În seara zilei de 16 iulie, pompierii au intervenit și în raionul Hâncești în apropierea satului Buțeni. Cazul a fost înregistrat la ora 21:30, iar potrivit datelor înregistrate o combină de balotare a luat foc în timpul efectuării lucrărilor agricole într-un lan cu suprafața totala de 50 hectare. Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Arderea a fost lichidată către ora 23:47. Potrivit IGSU, aici, în urma incendiului, focul a distrus în totalitate un tractor de model KLA cu o combină de balotare, dar și 5 hectare de miriște uscată cu 20 baloți de paie.
Tot, în raionul Comrat, localitatea Dezghingea pompierii au stins 35 hectare de miriște uscată.
În acest context, IGSU îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă.
În scopul prevenirii incendiilor de vegetație și a culturilor agricole în perioada secerișului, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.
Mai mult, angajații sectorului agricol sunt rugați să nu alimenteze tehnica agricolă cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.
De asemenea, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a lanurilor cu cereale, salvatorii vin cu recomandări către maturi, care au în grijă copii, să-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul în spațiile deschise și în apropierea sectorului locativ.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Moldova
Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.
Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.
La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.
În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.
Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.
În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.
De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.
În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.
Moldova
Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.
O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.
La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.
Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.
Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.
Moldova
/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.
Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.
Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.
Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.
După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.
Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova5 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova2 zile în urmăFlăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Caz șocant la Șoldănești: Un bărbat este suspectat că ar fi abuzat sexual cel puțin doi minori.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandă de proporții la frontieră: Circa 7,2 milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni. 14 percheziții în nord.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie pe drum: O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric, la Ungheni.
-
Moldova3 zile în urmăA căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
