Rețele de socializare

Moldova

Artiom, băiețelul căzut de la înălțime la Edineț, rămâne internat în reanimare: Ce spun medicii despre starea lui

Publicat

Artiom, băiețelul de 7 ani căzut de la înălțime la Edineț, rămâne în continuare internat în secția de terapie intensivă, dar starea acestuia este „semnificativ bună”. Despre aceasta a declarat pentru UNIMEDIA, Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt la Institutul Mamei și Copilului.

„E mai bună starea semnificativ, dar copilul se află în continuare în reanimare”, a spus Maxim Cazacu.

Artiom, băiețelul din Edineț care a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit, este extubat și conștient. Anunțul a fost făcut ieri, 4 iulie, de către ministra Sănătății, Ala Nemerenco. „În pofida criticilor agresive lansate de părinte și un avocat în spațiul public, sub presiunea cărora au fost nevoiți să-și facă munca, medicii au apreciat o tactică corectă chiar de la început și au scos copilul din starea critică cu risc pentru viață”, a menționat ministra.


Ulterior, tatăl băiețelului de 7 ani căzut în gol la Edineț răspunde acuzațiilor ministrei Sănătății, Alei Nemerenco, precum că acesta ar colecta bani pentru tratamentul copilului, deși „toate serviciile medicale au fost și sunt acordate gratuit”. „Ați primit o dezinformare foarte mare”, a spus părintele.

Părinții și sora lui Artiom, băiețelul din Edineț care a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit, au venit cu un mesaj către toți oamenii din Moldova, prin care îi îndeamnă să se roage pentru sănătatea băiatului. „Vă rog frumos, rugați-vă la Dumnezeu, să fie tot bine”, a spus tatăl acestuia. Starea copilului continuă să fie una gravă, au spus părinții într-o înregistrare video pentru OrizontTv, din curtea spitalului.

Artiom, băiețelul de 7 ani, din orașul Cupcini, Edineț, care a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuit, se află acum în stare gravă dar stabilă la Spitalul Clinic din Bălți. Potrivit medicilor acesta va fi supus unor investigații suplimentare și va fi transportat la Chișinău.


La data de 29 iunie, a fost anunțat de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, că băiețelul de 7 anișori, căzut în gol de la etajul 4 la Edineț va fi transportat la Chișinău cu un reanimobil, dar cu o oprire la Spitalul din Bălți. „Transportarea pe cale aeriana este imposibilă pe moment, din cauza traumelor pulmonare și riscul unei oxigenări insuficiente”, a menționat ministra.

Strigăt disperat de ajutor al tatălui băiețelului în vârstă de 7 anișori, căzut în gol de la etajul 4, în orașul Cupcini, raionul Edineț. Acesta a venit cu un mesaj plin de durere. „Vă rog frumos ajutați-mă, e în stare foarte gravă. Apelați la Minister, să trimită SMURD-ul, să ia copilul la Chișinău”, a declarat bărbatul.

Copilul de 7 ani a fost spitalizat în stare gravă, după ce a căzut în gol de la etajul patru al unui bloc de locuit dintr-un oraș din raionul Edineț. Potrivit Poliției, medicii luptă pentru a salva viața minorului.


Între timp, un activist, se întreabă „cât costă viața unui copil în Republica Moldova?”, indignat de faptul că, băiețelul „nu este transferat la Chișinău, unde serviciile medicale sunt mai eficiente și poate fi salvată viața lui”. Potrivit acestuia, tatăl băiețelului l-a contactat și a povestit despre nenorocirea care s-a întâmplat.

Șeful Spitalului Raional Edineț a anunțat că s-a luat decizia ca băiatul să fie transferat la IMPS SC Bălți, pentru ca starea acestuia să fie stabilizată. Acum copilul este în drum spre Bălți.


Medicii de la Spitalul din Edineț au explicat părinților copilului de 7 ani, căzut de la înălțime, de ce micuțul nu poate fi transportat cu elicopterul SMURD, la Chișinău, dar poate fi dus, pe cale terestră, la Bălți.

Moldova

/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar fi bătut până la moarte un bărbat de 64 de ani din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Ștefan Vodă și procurorii Procuraturii Căușeni, oficiul Anenii Noi.

Anchetatorii au stabilit că victima, un bărbat din satul Olănești, i-ar fi permis suspectului, care se cunoștea cu fiica sa, să locuiască împreună cu el. La sfârșitul anului 2025, după ce au consumat alcool, între cei doi ar fi izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

Chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, agresorul nu a solicitat ajutor medical și ar fi amenințat-o pe fiica victimei să nu spună nimănui despre cele întâmplate.


A doua zi, după ce starea bărbatului s-a agravat, a fost chemată ambulanța. Din păcate, victima a decedat în drum spre spital.

În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele producerii agresiunii.

De asemenea, s-a stabilit că acesta a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, fiind eliberat din detenție în anul 2023 din Penitenciarul nr. 3 Leova.


În urma investigațiilor desfășurate timp de aproximativ două luni, suspectul a fost reținut pe 9 martie pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.

O șoferiță a fost sancționată de polițiștii de patrulare după ce nu a acordat prioritate pietonilor la o trecere din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în dimineața de 12 martie, la intersecția străzii Studenților cu bulevardul Moscova din cectorul Rîșcani. Potrivit poliției, femeia, în vârstă de 47 de ani, aflată la volanul unui automobil, nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar strada.

În urma verificărilor, conducătoarea auto a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.800 de lei și 5 puncte de penalizare.

Poliția reamintește că neacordarea priorității pietonilor este o abatere gravă în trafic. Dacă încălcarea este comisă repetat în decursul aceluiași an, sancțiunea poate ajunge până la 2.500 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de la 30 la 45 de zile.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe marginea drumului, în mai multe localități din raionul Telenești. Potrivit anchetatorilor, acesta nu acționa singur, ci ar fi fost ajutat de o tânără de 18 ani.

Publicat

Cazurile au avut loc în luna februarie, în localitățile Mîndrești și Ratuș. Suspecții ar fi sustras motorină direct din rezervoarele camioanelor staționate pe acostamentul drumurilor.

Potrivit oamenilor legii, combustibilul era transportat cu un automobil închiriat, iar ulterior ar fi fost vândut. Prejudiciul provocat agenților economici este estimat la peste 17 mii de lei.

La 11 martie, polițiștii au descins la domiciliul suspectului, unde au efectuat percheziții. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.


Ancheta continuă, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au mai fost implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii