Rețele de socializare

Moldova

Și-ar fi presat și amenințat soția aflată pe patul de spital să scrie pe el testamentul. Bărbat de 49 de ani, condamnat pentru violență care a dus la decesul victimei

Publicat

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din raionul Rezina, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de un an, pentru violență în familie care a dus la decesul victimei.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada lunilor ianuarie 2014 – mai 2014, inculpatul, aflându-se în relații de căsătorie cu victima, cunoscând cu certitudine starea ei de sănătate, precum că, suferă de hipertensiune arterială, cu risc adițional foarte înalt, a săvârșit violența în familie manifestată prin exprimare verbală cu cuvinte injurioase, prin ofense, luarea în derâdere, poreclire, distrugere demonstrativă a obiectelor, amenințări verbale, prin mesaje telefonice cu conținut amoral și ofensator, chiar în perioada aflării victimei la tratament în condiții de staționar, inclusiv a manifestat presiune asupra victimei de a întocmi testament asupra bunurilor comune, sub pretextul evitării potențialelor litigii civile cu rudele, în cazul unui eventual deces al acesteia legat de sănătatea sa.

Ca rezultat, toate aceste acțiuni în comun și alte circumstanțe deja existente, i-au provocat soției sale stări de tensiune și de suferință psihică, care au favorizat agravarea stării de sănătate și survenirea decesului acesteia.


Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței motivate, la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

Moldovean prins cu contrabandă: Paleți încărcați cu țigări de circa 6 milioane de lei, depistați în TIR-ul condus de bărbat.

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat în Ucraina pentru contrabandă cu țigări în valoare de circa 6 milioane de lei, ascunse într-un camion încărcat cu căpșuni. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, activa ca șofer pentru o companie moldovenească de transport internațional de mărfuri.

Publicat

Potrivit procurorilor din regiunea Cernăuți, moldoveanul transporta peste 15 tone de căpșuni ale unui producător ucrainean spre România, prin punctul de trecere „Mamăliga”. În timpul controlului vamal, inspectorii au observat că greutatea camionului nu corespundea datelor din documentele de însoțire.

Deoarece în punctul de frontieră nu exista un scanner fix, autocamionul a fost direcționat către punctul de trecere „Porubne–Siret”, unde verificarea cu sistemul de scanare a indicat existența unei încărcături ascunse.

Pentru a ajunge la compartimentul clandestin, autoritățile au descărcat o parte din remorcă, îndepărtând mai multe paleți cu căpșuni. În spatele acestora au fost descoperite 480 de cutii cu 360.000 de pachete de țigări fără timbre de acciz, a căror valoare este estimată la peste 15 milioane de grivne, echivalentul a aproximativ 6, milioane de lei moldovenești.


Șoferul moldovean a fost pus sub învinuire pentru contrabandă cu produse accizabile în proporții mari. Instanța ucraineană a dispus plasarea acestuia în arest preventiv, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune în valoare de peste 300.000 de lei. Totodată, camionul și semiremorca au fost puse sub sechestru.

Ancheta este desfășurată de autoritățile ucrainene.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Depozitar prins în flagrant: Un bărbat, plasat în arest preventiv fiind bănuit de circulație ilegală de droguri.

Un bărbat de 36 de ani din Chișinău a fost arestat, fiind suspectat că avea rolul de depozitar într-o rețea de trafic de droguri. Acesta a fost reținut în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit anchetei, suspectul ar fi fost responsabil de păstrarea și transmiterea substanțelor narcotice către curierii implicați în distribuirea acestora.

Reținerea a avut loc în flagrant, în timpul unei achiziții de control, cu suportul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. În momentul intervenției, bărbatul transmitea droguri unui curier.

În urma percheziției corporale, oamenii legii au ridicat peste 300 de grame de PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, precum și MDMA, droguri care urmau să ajungă pe piața ilegală.


Ulterior, polițiștii au efectuat percheziții și la domiciliul suspectului, de unde au ridicat alte probe relevante pentru anchetă.

La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Business pe alcool contrafăcut: Doi bărbați au pus pe roate o linie de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice.

O linie clandestină de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice a fost destructurată de oamenii legii în Chișinău. Doi bărbați, de 40 și 60 de ani, sunt cercetați după ce ar fi fabricat și comercializat ilegal băuturi alcoolice, folosind inclusiv timbre de acciz suspectate a fi false.

Publicat

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. În urma perchezițiilor efectuate la secția de producere, punctul de comercializare și la domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat 760 de sticle de divin, a câte jumătate de litru, etichetate ca fiind băuturi învechite de 5, 7 și 10 ani și marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, suspectate a fi contrafăcute.

Totodată, au fost descoperite aproximativ 400 de timbre de acciz, etichete, ambalaje, capace, sticle goale și cutii pentru împachetare, precum și circa o mie de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, folosit, cel mai probabil, în procesul de producere.

Potrivit anchetatorilor, suspecții nu au putut prezenta acte de proveniență pentru produsele depistate și nici autorizații care să le permită desfășurarea unei asemenea activități.


Cei doi sunt cercetați în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii