Rețele de socializare

Moldova

Un șef adjunct al Poliției de Frontieră „Leova”, pe banca acuzaților: Ar fi pus la cale o schemă de contrabandă cu 600.000 de țigări

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Sud,” anunță trimiterea pe banca acuzaților a unui șef adjunct al sectorului Poliției de Frontieră „Leova” pentru tentativă de contrabandă cu 600.000 țigări, în decembrie 2022.

Publicat

Acesta a contribuit la planificarea și asigurarea lipsei controlului în afara postului vamal, pe unde țigările urmau să fie transportate peste Prut, în România. Din grupul infracțional făceau parte alte trei persoane, printre ei un inspector al Poliției de Frontieră și liderul grupului, care au transportat marfa pe malul râului, dar în decurs de 1-2 minute au fost reținuți de procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră.

Cei cinci sunt din Leova și au vârste cuprinse între 35 și 42 de ani. Operațiunea a fost pusă la cale începând din septembrie 2022, atunci când liderul grupului s-a întâlnit „pe stradă” în Leova cu prietenul său – inspectorul Poliției de Frontieră învinuit în acest dosar, pe care l-a întrebat despre posibilitatea transportării țigărilor peste Prut. Acesta și-a contactat colegii, inclusiv șeful învinuit în acest dosar, după care împreună și-au dat întâlnire la domiciliul inspectorului, unde au stabilit planul transportării mărfii de contrabandă, în afara controlului vamal.


Potrivit declarațiilor liderului grupului infracțional, acesta ar fi primit solicitarea transportării țigărilor de la un fost coleg de salon, într-un spital din România, în care fusese internat urmare a unui accident în perioada în care lucra șofer de camion. Prin urmare, acesta a dat curs ofertei, iar în schimb a primit promisiunea remunerării cu 3000 euro.

Odată cu reținerea celor cinci, au fost ridicate pe lângă cele 600.000 țigări și barca gonflabilă cu care urmau să fie trecute peste Prut, pompă și acumulator. Ulterior, asupra mașinii de teren în valoare estimativă de 20.000 euro cu care țigările au fost aduse la Prut a fost aplicat sechestru, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Oficiul „Sud.”

Chiar dacă la reținere liderul grupului și-a aruncat telefonul în Prut, ca să reducă din dovezile prezentate de oamenii legii în judecată, într-un final acesta și-a recunoscut vinovăția. La fel au procedat și inspectorul Poliției de Frontieră, precum și alți doi complici, ambii fiind anterior în conflict cu legea pentru trafic de droguri și huliganism.


În ceea ce-l privește pe membrul conducerii sectorului Poliției de Frontieră „Leova,” acesta a refuzat să colaboreze și și-a negat implicarea în tentativa de contrabandă. La solicitarea procurorilor PCCOCS, aceștia au fost plasați în arest preventiv, ulterior au fost eliberați prin încheierea Judecătoriei Cahul. Actualmente, aceștia au restricția de părăsire a țării, pentru 60 de zile. În ceea ce-i privește pe funcționarii Poliției de Frontieră din „Leova,” aceștia au fost suspendați de funcție.

Dosarul a fost trimis spre examinare Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, cu solicitarea procurorilor de pedepsire a învinuiților conform prevederii din Codul penal care stabilește pentru această infracțiune pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, cei cinci beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

Moldova

Copaci tăiați ilegal, la Briceni: Un bărbat ar fi defrișat mai mulți arbori. Acum riscă amendă.

Mai mulți arbori ar fi fost tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării. Cazul a fost semnalat de un localnic, care a observat copacii doborâți și o persoană ce transporta material lemnos cu un motocultor și o remorcă.

Publicat

Sesizarea a fost făcută în timp ce bărbatul se afla în zona localităților Șirăuți și Mirocani, raionul Briceni. Acesta a alertat polițiștii de frontieră, după ce a observat mai mulți arbori tăiați, dar și persoana care se deplasa cu lemnele.

La fața locului a ajuns o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Pentru a stabili dacă arborii au fost tăiați ilegal și cine se face responsabil, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția colegilor de la Inspectoratul de Poliție Briceni.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența materialului lemnos și legalitatea tăierii arborilor.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Trotinetă „șterpelită”: O femeie, suspectată că a furat o trotinetă electrică de 15 mii de lei.

A văzut o trotinetă lăsată fără supraveghere și ar fi profitat imediat de ocazie. Este vorba despre o femeie de 41 de ani, suspectată că ar fi furat bunul în valoare de 15 mii de lei.

Publicat

Cazul s-a produs într-o curte din Chișinău. Potrivit poliției, proprietarul a lăsat trotineta la intrarea în blocul de locuit, iar când s-a întors, aceasta dispăruse. Păgubașul a alertat poliția.

În urma măsurilor întreprinse, suspecta a fost identificată și documentată. Femeia ar fi profitat de faptul că bunul era lăsat fără supraveghere și l-ar fi sustras. Trotineta nu a fost însă găsită deocamdată, iar polițiștii continuă acțiunile pentru recuperarea acesteia.


Pe caz a fost pornită o cauză penală. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la patru ani de închisoare.

Poliția le recomandă oamenilor să nu lase bunurile de valoare fără supraveghere, chiar și pentru perioade scurte, și să folosească sisteme de siguranță.

Iar dacă observați o situație suspectă sau deveniți victima unei infracțiuni, apelați imediat la 112.


Citește mai departe

topul săptămânii