Rețele de socializare

Moldova

Șofer de 22 de ani, prins băut la volan: Mergea cu viteză, ignorând culoarea roșie a semaforului

A rămas fără mașină și ar putea să nu mai urce niciodată la volan. Vorbim de un șofer în vârstă de 22 de ani prins beat criță pe o stradă din orașul Bălți.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 04 iunie. Un echipaj mixt de intervenție, format din carabinieri și polițiști din cadrul IP Bălți, au observat un automobil care se deplasa haotic, cu viteză excesivă. Mai mult, șoferul ar fi trecut o intersecție la culoarea roșie a semaforului.

Forțele de ordine s-au luat după el și l-au stopat, la scurt timp. În timpul verificărilor, oamenii legii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 22 de ani originar din raionul Sîngerei, care nu deținea, asupra sa, permis de conducere. Mai mult, în timpul discuției, de la acesta se simțea un miros puternic de alcool. Tânărul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind de 0,63 mg/l de alcool în aerul expirat. Prin urmare, automobilul a fost ridicat și dus la parcarea specială conform procedurii. Acesta riscă dosar penal și ar putea fi privat de dreptul de a mai conduce vehicule.

De menționat că în total, în zilele de odihnă, polițiștii au prins 83 de șoferi în stare de ebrietate.


Totodată, peste 2.500 de automobiliști au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză, 300 pentru că nu aveau centurile de siguranță cuplate, 435 nu ar fi respectat cerințele indicatoarelor rutiere, iar alți 82 de șoferi s-au ales cu amenzi pentru că nu au cedat trecerea legală a pietonilor.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”: Fostul director ar fi adus prejudicii financiare considerabile instituției.

Scandal la „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” din Chișinău. Un fost director al instituției ar fi implicat într-o schemă de corupție bazate pe contracte fictive și lucrări inexistente. Totul s-ar fi întâmplat în decursul a doi ani, din 2023 și până în aprilie 2025.

Publicat

Potrivit datelor publicate de CNA, în perioada în care a ocupat funcția de director, bărbatul ar fi semnat contracte fictive de întreținere pentru utilaje multifuncționale care nu fuseseră niciodată puse în funcțiune. În pofida acestui fapt, utilajele au fost „deservite” în acte, iar lucrările neefectuate au fost raportate ca fiind finalizate, provocând pierderi financiare considerabile bugetului întreprinderii municipale.
Urmărirea penală continuă, iar perchezițiile efectuate în mai multe locații din capitală au scopul de a stabili toate circumstanțele și de a identifica persoanele implicate în această schemă ilegală. La moment, fostul director riscă acuzații de abuz de serviciu și implicare în fapte de corupție.


Citește mai departe

Moldova

Scandal uriaș la Vamă: Doi șefi și un broker, reținuți pentru mită de peste 40.000 de dolari

Scandal de corupție în cadrul Serviciului Vamal al RM: După ce ieri, 21 mai, șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal — au fost reținuți de ofițerii CNA și procurori, astăzi, lista a fost completată cu încă un nume sonor — șeful Postului Vamal Intern Căușeni, plasat în izolator pentru 72 de ore.

Publicat

Este vorba despre șeful Postului Vamal Intern Căușeni, reținut pentru 72 de ore, care figurează în același dosar cu șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, și un broker vamal. Reținerea celor doi din urmă a avut loc în după-amiaza zilei de 21 mai.

Cei trei sunt bănuiți că, în complicitate cu alte persoane a căror identitate nu a fost încă dezvăluită, ar fi pretins și primit mită în sumă de peste 40 de mii de dolari, în mai multe tranșe.

Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, banii ar fi fost destinați facilitării trecerii frontierei pentru mărfuri destinate regiunii transnistrene.


În urma perchezițiilor, ofițerii CNA au ridicat mai multe documente și sume de bani în diferite valute, valoarea totală estimată fiind de circa 1,1 milioane de lei.

CNA a anunțat că va reveni cu detalii suplimentare pe parcursul anchetei.

Drept reacție, șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a declarat că instituția pe care o conduce nu tolerează faptele de corupție și colaborează deplin cu autoritățile în anchetele în curs. De asemenea, au fost inițiate și anchete interne pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Călăuze și migranți, prinși la graniță. Ultimii încercau să ajungă ilegal în Uniunea Europeană.

O nouă rețea de trafic de migranți din Asia a fost descoperită la granița de stat a Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră au reținut patru persoane- două călăuze și doi migranți, care încercau cu orice preț să ajungă în Uniunea Europeană.

Publicat

Cazul a avut loc în apropiere de satul Frăsinești din raionul Ungheni. Patrulele Poliției de Frontieră au observat două persoane suspecte care se aflau în apropierea frontierei moldo-române.
Luați la întrebări, cei doi- cetățeni din Sri Lanka, de 31 și 42 de ani, nu aveau documente justificative pentru a se afla în zonă.
Au urmat mai multe investigații în cadrul cărora au fost descoperite și călăuzele, implicate în schemă. Este vorba despre doi cetățeni români, care au fost găsiți în timp ce se ascundeau într-o pădure din preajma localității Costuleni, raionul Ungheni. În imediata lor apropiere, autoritățile au găsit un vehicul cu numere de înmatriculare italiene și 8 plăci de polistiren, folosite pentru traversarea înot a râului Prut.
Românii urmau să fie plătiți cu câte 2.500 de euro fiecare pentru a facilita trecerea ilegală a frontierei. În urma acțiunii, autoritățile au emis mandate de arest preventiv pentru cei doi, pentru o perioadă de 30 de zile, iar vehiculul implicat a fost confiscat.
Pentru organizarea migrației ilegale, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea între 5 și 12 ani și amenzi de la 300 de mii până la 400 de mii de lei.


Citește mai departe

topul săptămânii