Rețele de socializare

Moldova

Arhitectul-șef al raionului Hîncești reținut de CNA pentru acte de corupție. Discuții înregistrate pe ascuns, făcute publice

Arhitectul-șef al raionului Hîncești a fost reținut, în această dimineață, de către ofițerii CNA în cadrul unor dosare de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu, aflate în exercitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Publicat

Funcționarul este bănuit de perceperea mijloacelor financiare ilicite pentru perfectarea actelor permisive de recepție finală a unor imobile din raza raionului.

Potrivit investigațiilor CNA, începând cu anul 2022, arhitectul-șef al raionului Hîncești împreună cu persoane publice din cadrul administrației publice locale ar fi creat o schemă infracțională de pretindere și primire sistematică a mijloacelor bănești de la administratori ai persoanelor juridice, de la beneficiari ai bunurilor imobile și de la intermediari, în vederea eliberării actelor de recepție finală a construcțiilor deja edificate.

Din informațiile obținute în cadrul măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că doar avansul perceput pentru pregătirea documentelor era de 3000 de lei, iar în perioada documentării au fost eliberate acte pentru cel puțin 12 imobile, preponderent case la sol.


În această dimineață, CNA și procurorii PCCOCS au efectuat 16 percheziții care au vizat domiciliile și automobilele a 14 bănuiți, dar și birourile unor instituții din cadrul administrației publice locale. Arhitectul-șef a fost reținut pentru 72 de ore, iar cele 14 persoane urmează să fie audiate la sediul CNA.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Advertisement

Moldova

Accident grav în raionul Glodeni, soldat cu un adolescent rănit: Unul dintre vehicule era condus de un minor

O decizie negândită poate avea consecințe grave. Este lecția învățată de un minor de 16 ani după ce ar fi urcat la volan, deși nu are acest drept, iar vehiculul pe care-l conducea s-a pomenit în accident. Mai mult, un prieten al adolescentului, tot minor, a ajuns la spital.

Publicat

Coliziunea s-a produs în după-amiaza de 02 septembrie, în jurul orei 15.00, pe traseul Glodeni – Dușmani – Moara Domnească. La fața locului a intervenit poliția, medici cu ambulanța, dar și un echipaj de pompieri.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al IP Glodeni, Jana Molceanov, coliziunea s-a produs între o mașină condusă de un bărbat de 34 de ani și un microbuz marfar, la volanul căruia se afla minorul de 16 ani, care nu deține permis de conducere. În timpul coliziunii, o piesă s-a desprins de la automobilul tamponat și a ricoșat într-o altă mașină condusă regulamentar de un bărbat de 43 de ani. Vehiculul a fost avariat ușor, iar șoferul nu a avut de suferit. Totuși, accidentul nu s-a soldat doar cu pagube materiale.


Un minor de 16 ani, pasager în microbuz, a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Toți trei conducători auto implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Poliția investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

Accident nocturn în capitală: Un tânăr a ajuns la spital în urma impactului dintre două mașini

Accident nocturn în capitală. Două vehicule s-au tamponat în plin, iar în rezultat, un pasager în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital. Totul a avut loc în data de 2 septembrie, în jurul orei 23.00, pe șoseaua Hîncești din cartierul Telecentru, pe o porțiune de drum aflată în reparație.

Publicat

 

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Cristina Talpă, în circumstanțe încă neclare, un șofer de 23 de ani nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul și s-a tamponat cu un alt automobil, condus de un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, unul dintre pasageri, în vârstă de 22 de ani a suferit mai multe leziuni corporale. Acesta a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital.


Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea. Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani, din satul Ciocîlteni a provocat haos în centrul Orheiului.

Publicat

În noaptea de 28 august, după ora 02:00, tânărul ar fi deteriorat 28 de semne de circulație și a lăsat inscripții pe peretele stadionului, într-un scuar din parc și pe două monumente.

Vezi pe linkul de mai jos declarațiile tânărului:


La scurt timp după ce incidentul a fost semnalat poliției, oamenii legii au reușit să-l identifice pe autor. În declarațiile date, minorul a explicat că gestul său a fost impulsionat de sentimentele neîmpărtășite ale unei tinere față de el, încercând astfel să-i atragă atenția.

Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta toate pagubele și circumstanțele faptei. În funcție de evaluarea prejudiciului și a responsabilității, minorul riscă măsuri legale specifice vârstei sale.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii