Rețele de socializare

Moldova

Cu baloane negre în loc de flori: Un altfel de „Ultimul sunet” de la colegii Anastasiei, fetița ucisă de un troleibuz la Ciocana

Publicat

Cu baloane negre în loc de flori. Foștii colegi de clasă ai Anastasiei, fetița ucisă de un troleibuz la Ciocana, i-au adus un omagiu la „Ultimul sunet”. Elevii, îmbrăcați în haine negre, împreună cu mama Anastasiei au lansat baloane de culoare neagră și albă în cer la Liceul Teoretic „Dacia”, unde copila și-a făcut studiile, scrie Unimedia.INFO.

Imaginile au fost publicate pe rețele.


Mama Anastasiei spune că nu o poate ierta pe șoferița care i-a luat viața copilului ei. „Niciodată nu aș fi crezut că poți urî atât de mult o persoană. O urăsc atât de mult, pentru că mi-a luat sensul vieții, mi-a ucis nu doar copilul, ci și viața mea și pe a soțului meu. Cum poți ierta așa un om?”, a spus mama îndurerată, în cadrul unei emisiuni.

Șoferița troleibuzului, care a lovit mortal copila, a fost plasată în arest la domiciliu nu va putea conduce un an. O decizie în acest sens a fost admisă de magistrați.

Mama Anastasiei a decis să facă primele declarații după ce a obținut statut procesual în dosarul penal pornit pe Art 264 alin (3) lit b) Cod penal, soldat cu decesul copilului. Printre lacrimi, aceasta spune că șoferița nu doar i-a lovit fetița, dar și a mers peste ea, în timp ce unii cer compasiune.


La 24 martie, o fetiță a fost tamponată mortal de un troleibuz, la Ciocana, pe strada Mircea cel Bătrân. Fetița traversa strada regulamentar, potrivit înregistrărilor video distribuite pe rețele. Minora avea 12 ani, iar potrivit poliției, la volanul troleibuzului se afla o femeie.

De cealaltă parte, într-un interviu imediat după tragedie, taxatoarea din troleibuzul respectiv a declarat că „fetița nu a traversat pe trecerea de pietoni”.

Ulterior, Regia Transport Electric Chișinău anunța că a fost deschisă o anchetă după tragicul accident, în care a fost lovită mortal copila.


Șoferița troleibuzului care a lovit mortal copila de 12 ani a fost reținută pentru 72 de ore. Ulterior, femeia a fost plasată în arest, pentru 30 de zile.

Un lucrător din cadrul Regiei Transport Electric a declarat că șoferița de troleibuz care a lovit mortal fetița „nu avea nici o săptămână la lucru”.


Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

Moldova

Copaci tăiați ilegal, la Briceni: Un bărbat ar fi defrișat mai mulți arbori. Acum riscă amendă.

Mai mulți arbori ar fi fost tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării. Cazul a fost semnalat de un localnic, care a observat copacii doborâți și o persoană ce transporta material lemnos cu un motocultor și o remorcă.

Publicat

Sesizarea a fost făcută în timp ce bărbatul se afla în zona localităților Șirăuți și Mirocani, raionul Briceni. Acesta a alertat polițiștii de frontieră, după ce a observat mai mulți arbori tăiați, dar și persoana care se deplasa cu lemnele.

La fața locului a ajuns o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Pentru a stabili dacă arborii au fost tăiați ilegal și cine se face responsabil, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția colegilor de la Inspectoratul de Poliție Briceni.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența materialului lemnos și legalitatea tăierii arborilor.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Trotinetă „șterpelită”: O femeie, suspectată că a furat o trotinetă electrică de 15 mii de lei.

A văzut o trotinetă lăsată fără supraveghere și ar fi profitat imediat de ocazie. Este vorba despre o femeie de 41 de ani, suspectată că ar fi furat bunul în valoare de 15 mii de lei.

Publicat

Cazul s-a produs într-o curte din Chișinău. Potrivit poliției, proprietarul a lăsat trotineta la intrarea în blocul de locuit, iar când s-a întors, aceasta dispăruse. Păgubașul a alertat poliția.

În urma măsurilor întreprinse, suspecta a fost identificată și documentată. Femeia ar fi profitat de faptul că bunul era lăsat fără supraveghere și l-ar fi sustras. Trotineta nu a fost însă găsită deocamdată, iar polițiștii continuă acțiunile pentru recuperarea acesteia.


Pe caz a fost pornită o cauză penală. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la patru ani de închisoare.

Poliția le recomandă oamenilor să nu lase bunurile de valoare fără supraveghere, chiar și pentru perioade scurte, și să folosească sisteme de siguranță.

Iar dacă observați o situație suspectă sau deveniți victima unei infracțiuni, apelați imediat la 112.


Citește mai departe

topul săptămânii