Rețele de socializare

Moldova

Corupție la eliberarea permiselor de conducere, la Edineț. Șase intermediari, reținuți

Opt percheziții au fost desfășurate astăzi, la Edineț, de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii din oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, în cadrul a șase noi cauze penale care vizează mita percepută la eliberarea permiselor de conducere.

Publicat

În prezentele cauze figurează șase persoane fizice, bănuite că ar fi intermediat primirea și transmiterea mijloacelor financiare către responsabili de la Secția Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț,

Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, efectuate astăzi la domiciliile și în automobilele bănuiților, au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, certificate de școlarizare și mijloace financiare care au fost predate benevol ofițerilor CNA. La moment, toate persoanele colaborează cu organul de urmărire penală, fiind cercetate în libertate.

Amintim că, în prezent, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție gestionează 12 cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de către angajați ai SÎTCCA Edineț a Agenției Servicii Publice. Mai mulți funcționari și persoane intermediare din nordul țării sunt cercetate pentru implementarea unei scheme de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere.


Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, angajații SÎTCCA Edineț ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Advertisement

Moldova

Caz șocant la Drochia: O tânără, doborâtă la pământ și bătută cu cruzime de două fete.

Un nou caz șocant de violență între tinere a ieșit la iveală, de această dată în raionul Drochia. Vă atenționăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional. Videoul a fost distribuit în spațiul online și surprinde momentul în care o tânără de 20 de ani este bătută cu bestialitate de alte două fete. Victima apare la pământ, însângerată, în timp ce agresoarele continuă să o lovească cu picioarele, fără milă.

Publicat

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unui conflict izbucnit între persoanele implicate. Potrivit poliției, victima, o tânără de 20 de ani, ar fi fost agresată de două fete, în vârstă de 16 și 18 ani, cunoscute acesteia.

În imaginile care au stârnit reacții dure în mediul online se vede cum tânăra este doborâtă la pământ și lovită în mod repetat. La un moment dat, aceasta zace fără să se miște, plină de sânge, iar cele două tinere continuă să o lovească cu picioarele, într-un atac de o violență greu de privit.

Cazul este unul strigător la cer și vine în contextul în care, în ultima perioadă, tot mai multe agresiuni între tineri sunt filmate și distribuite pe internet.


Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru huliganism. În prezent, polițiștii și procurorii desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru documentarea completă a cazului.

Totodată, poliția reiterează apelul către cetățeni să nu distribuie imagini cu caracter violent, care pot afecta demnitatea persoanelor implicate, și să sesizeze imediat oamenii legii dacă sunt martori sau dețin informații relevante despre astfel de cazuri.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Copil atacat de o haită de câini: Băiatul se îndrepta spre școală în momentul în care a fost mușcat de câini.

Un copil din capitală a fost atacat de o haită de câini vagabonzi în timp ce mergea spre școală și a fost mușcat de picior, trăgând o sperietură soră cu moartea. Incidentul s-a produs într-o curte de pe strada Miron Costin.

Publicat

Potrivit autorului postării, băiatul se îndrepta spre școală și traversa un teren de joacă din apropierea blocurilor, când mai mulți câini fără stăpân s-au năpustit asupra lui. Animalele l-au înconjurat și l-au mușcat de picior, iar copilul s-a speriat foarte tare și a început să strige după ajutor.

Din fericire, în apropiere se afla o femeie care a sărit în ajutorul băiatului.  Aceasta a reușit să alunge câinii agresivi și să oprească atacul.

Cazul readuce în atenție problema câinilor vagabonzi din capitală. Locuitorii din zonă spun că haitele apar frecvent în curți și pe terenurile de joacă, iar părinții se tem să-și lase copiii singuri pe drum, mai ales dimineața, când aceștia merg la școală.


Deocamdată nu se cunoaște în ce stare se află copilul și dacă acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Lider al grupării „Kitaeț” – în judecată: Individul este acuzat de organizarea și susținerea activității organizației criminale.

Un lider informal al organizației criminale „Kitaeț” a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de susținerea activității grupării și spălare de bani. Procurorii au aplicat și sechestre pe bunuri în valoare de câteva milioane de lei, pentru a asigura recuperarea prejudiciului.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii Hîncești, Oficiul Leova, au finalizat urmărirea penală și au expediat dosarul în instanța de judecată în privința bărbatului.

Conform materialelor acumulate în dosar, învinuitul ar fi acționat cu susținerea directă a liderului organizației și ar fi fost responsabil de colectarea sistematică a banilor destinați așa-numitei „visterii criminale”, la nivel național. Totodată, acesta ar fi deținut un statut important în ierarhia subculturii criminale și ar fi fost recunoscut de membrii grupării drept o verigă de conducere, având atribuții de coordonare și influență.

Oamenii legii susțin că bărbatul este cercetat pentru organizarea și susținerea activității unei organizații criminale, inclusiv recrutarea membrilor, organizarea întrunirilor, constituirea fondurilor financiare și coordonarea acțiunilor ilegale. De asemenea, acesta este acuzat și de spălare de bani în interesele organizației criminale.


Investigația a fost una complexă și s-a desfășurat pe parcursul anilor 2024–2026, perioadă în care procurorii au coordonat numeroase măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală. Oamenii legii au colaborat inclusiv cu parteneri internaționali, reușind astfel să identifice circuitele financiare și conexiunile infracționale transfrontaliere ale grupării.

Pentru a asigura o eventuală confiscare specială, procurorii au aplicat sechestre pe bunuri mobile și imobile în valoare totală de peste 6,2 milioane de lei.

Pentru faptele de care este acuzat, legislația prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani, însoțită de o amendă de până la un milion de lei.


Între timp, urmărirea penală în privința altor membri ai organizației criminale continuă, iar procurorii anunță că întreprind în continuare măsuri pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii