Rețele de socializare

Moldova

Accidentul de la Ciocana, soldat cu decesul Anastasiei: Procurorii spun ce pedeapsă riscă șoferița troleibuzului

Procuratura municipiului Chișinău anunță că a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, de învinuire a șoferiței de troleibuz, care a tamponat mortal o minoră, în sectorul Ciocana al Capitalei.

Publicat

Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuita, în timpul deplasării cu mijlocul de transport, a ignorat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere, fapt ce a dus la tamponarea unei minore de 12 ani.

Mai exact, șoferița de troleibuz nu a ţinut seama de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutierînvinuita având obligaţia să se abţină de la mişcare, dacă alţi participanţi au prioritate, în spaţiul longitudinal al carosabilului, iar fiind în zona de acțiune a indicatoarelor rutiere „Trecere pentru pietoni” și marcajului rutier orizontal longitudinal „Trecere pentru pietoni” pe bd. Mircea cel Bătrân, din mun.Chișinău, a tamponat pietonul, care traversa carosabilul de la dreapta spre stânga, relativ deplasării mijlocului de transport, unde în urma traumatismelor suportate, victima a decedat la fața locului.

Învinuita și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei imputate, iar măsura preventivă – arestul la domiciliu, a fost prelungită în privința acuzatei.


Aceasta riscă o pedeapsă maximă de până la 7 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.

Amintim că, pe 24 martie curent, Anastasia a încercat să traverseze strada regulamentar la o trecere de pietoni nedirijată pe bd. Mircea cel Batrîn din sectorul Ciocana al Capitalei, când a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr. 13 condus de o șoferiță. Taxatoarea susținea că s-a întâmplat în afara trecerii, însă imaginile surprinse și distribuite pe rețele o contrazic și confirmă versiunea polițiștilor.

Anastasia era elevă a Liceului Teoretic „Dacia” cu predare în limba rusă din același sector și era singurul copil al soților Culai.


Inițial șoferița a fost plasată în arest preventiv de Judecătoria Ciocana, admițând demersul procurorilor, după care Curtea de Apel Chișinău a dat curs cererii apărării și i-a modificat măsura în arest la domiciliu. Femeia a apelat de mai multe ori după ajutorul medicilor de urgență pentru starea de șoc. Atât acuzarea, cât și apărarea spun că aceasta se căiește.

echipa.md

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

Moldova

Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.

Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.

Publicat

Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.

Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.


În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.


Citește mai departe

Moldova

Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.

O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Publicat

Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.

Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.

În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii