Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Beție criminală. Un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi ucis în bătăi amicul de pahar

Un bărbat de 47 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce și-ar fi ucis în bătaie colegul de pahar cu vârsta de 40 de ani.

Publicat

La data de 22 mai curent, polițiștii din Dondușeni au fost sesizați de către un locuitor al orașului care a comunicat că a depistat cadavrul unui bărbat în stradă, cu semne de agresiune fizică.
În urma informațiilor acumulate de către ofițerii Direcției „Nord” a INI, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție din Dondușeni, sub conducerea Procuraturii raionului Dondușeni, s-a stabilit că la 21 mai, cei doi bărbați s-au aflat într-o locuință din orașul Dondușeni, unde au consumat împreună băuturi alcoolice.

La un moment dat între ei s-a iscat un conflict, care a generat treptat în bătaie.

Suspectul ar fi bătut victima, aplicându-i mai multe lovituri cu mâinile și picioarele, fapt care a dus la decesul acestuia, după care a plecat într-o direcție necunoscută.


În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiști, suspectul a fost reținut.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru „Omor”. În continuare se efectuează acțiunile procesuale planificate, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Conform legii penale, persoana vinovată riscă închisoare de la 10 la 15 ani.

 


Moldova

/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.

80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.

Publicat

Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.

La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.


În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.

Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A încercat să fugă și a căzut: Un motociclist, urmărit ca în filme de polițiști în sectorul Rîșcani.

Urmărire ca în filme, în sectorul Rîșcani al capitalei. Un motociclist de 29 de ani a încercat să scape de polițiști, după ce aceștia i-au cerut să oprească. Bărbatul a pierdut însă controlul asupra motocicletei și s-a prăbușit pe asfalt.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 septembrie, în jurul orei 18:00. Polițiștii au observat motociclistul care se deplasa haotic pe străzi și i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Acesta a ignorat însă semnalele luminoase și sonore și a încercat să de-a bir cu fugiții.

Oamenii legii au pornit după el, iar în timpul urmăririi motociclistul buclucaș ar fi pierdut controlul și a căzut. Ulterior, tânărul a fost dus la spital pentru investigații.

Verificările au arătat că bărbatul nu are permis de conducere pentru categoria corespunzătoare mijlocului de transport.


Mai mult, nu este pentru prima dată când ajunge în atenția poliției pentru astfel de încălcări. Recent, acesta a fost documentat în alte două cazuri, pentru conducerea unui vehicul cu o categorie de permis necorespunzătoare, dar și pentru alte abateri de la regulile de circulație.

Motocicleta a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Veriga” unei grupări, reținută: 240 de mii de lei, găsiți în casa unui suspect implicat în escrocherii.

Un bărbat de 36 de ani din raionul Strășeni, suspectat că era veriga dintre curierii unei grupări de escroci și ceilalți membri ai acesteia, a fost reținut pentru 72 de ore. În casa și mașina lui, polițiștii au găsit aproximativ 240 de mii de lei, în diferite valute.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi preluat banii de la curieri, după ce aceștia îi luau de la victime prin înșelăciune. Ulterior, banii ajungeau la alte persoane implicate în schemă.

Pentru a documenta activitatea grupării, polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani au făcut percheziții la domiciliul suspectului și în automobilul acestuia. Anume acolo au fost găsiți banii, care urmează să fie verificați pentru a se stabili dacă provin din escrocheriile investigate.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Între timp, oamenii legii încearcă să dea de urma celorlalți membri ai grupării și să stabilească întreaga schemă.

La moment, individul riscă până la cinci ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii