Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Prins în flagrant. Un bărbat ar fi pretins mită în valoare de 1500 de euro în schimbul unor favoruri.

Un bărbat din Comrat a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul a fost prins în flagrant în momentul în care a primit 1500 de euro de la denunțător.

Publicat

Potrivit acestuia, suspectul l-ar fi asigurat că ar avea influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Comrat și că îi poate determina să-l favorizeze la probele, teoretică și practică, a examenului de calificare auto la categoria B. Pentru serviciile sale el ar fi pretins 1500 de euro.

Reținerea bărbatului a avut loc în momentul transmiterii banilor sub controlul ofițerilor CNA. Bărbatul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Advertisement

Moldova

S-a intoxicat cu monoxid de carbon: O minoră de 17 ani a fost transportată la spital, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în casă.

O minoră de 17 ani a ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în locuință. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 4 ianuarie, într-o gospodărie din satul Tocuz, raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, fata a prezentat semne de intoxicație cu monoxid de carbon și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Medicii spun că, în prezent, starea acesteia este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și a canalelor de evacuare a fumului. Mai exact, tatăl minorei ar fi închis cahla sobei, fapt care a împiedicat evacuarea normală a fumului și a dus la acumularea monoxidului de carbon în interiorul locuinței.

Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie stabilite de organele de resort.


În acest context, salvatorii și pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, aceștia avertizează că este strict interzisă blocarea sau închiderea sistemelor de evacuare a fumului, inclusiv a cahlei sobei, atunci când focul este aprins.

De asemenea, în încăperile încălzite cu sobe sau alte surse pe bază de combustibil solid se recomandă aerisirea regulată a încăperilor și instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon, pentru avertizare timpurie.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu la o biserică din Drochia: Focul a cuprins o anexă a lăcașului, unde era amenajată cazangeria.

Un incendiu a izbucnit în dimineața de 4 ianuarie la o biserică din raionul Drochia. Focul a cuprins o anexă a lăcașului de cult, însă intervenția rapidă a pompierilor a salvat biserica de la distrugere.

Publicat

Alarma a fost dată la ora 06:40, când pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Sofia. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-o încăpere tehnică, unde era amenajată cazangeria, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați.

Flăcările au afectat mai multe bunuri materiale din interiorul anexei, însă datorită intervenției operative, focul a fost localizat și nu s-a extins spre biserica propriu-zisă. Incendiul a fost lichidat complet după aproape o oră, iar victime nu au fost raportate.

Potrivit specialiștilor IGSU, cauza probabilă a incendiului este nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea cazanului care funcționa pe combustibil solid.


În ajunul Crăciunului pe stil vechi, pompierii fac apel către responsabilii lăcașelor de cult să respecte cu strictețe normele de securitate. Aceștia recomandă verificarea instalațiilor de încălzire, evitarea utilizării echipamentelor defecte, menținerea liberă a căilor de evacuare și verificarea surselor electrice după încheierea slujbelor.

Totodată, enoriașii sunt îndemnați să evite aglomerațiile și să păstreze o distanță sigură față de lumânări și candele, pentru a preveni producerea incendiilor. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în zilele de weekend pompierii și salvatorii au intervenit în circa 60 de situații de risc la nivel național.




Citește mai departe

Moldova

Incident șocant la Ceadîr-Lunga: Un bărbat ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Groază pe un drum din sudul țării: un bărbat a fost reținut după ce ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Publicat

Incidentul șocant a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie, în orașul Ceadîr-Lunga. Potrivit poliției, femeia se afla împreună cu copilul și concubinul său într-o mașină pe drumul local Tomai-Ceadîr-Lunga când aceasta a fost ținta unei împușcături. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Principala persoană vizată de anchetă este soțul femeii, cu care aceasta se află în proces de divorț.

Arma suspectului a fost ridicată, iar bărbatul a fost reținut și este audiat de polițiști pentru clarificarea tuturor circumstanțelor acestui incident grav.


Citește mai departe

topul săptămânii