Moldova
/FOTO/ Detalii de la perchezițiile CNA, la postul vamal Bălți: Trei persoane au fost reținute
Doi brokeri vamali și un agent economic au fost reținuți, în această dimineață, de ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii anticorupție în cadrul unor cauze penale, pornite pe trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și oferit mită în scopul influențării și determinării angajaților Biroului Vamal Nord de a grăbi perfectarea actelor pentru vămuirea mărfurilor importate, dar și pentru asigurarea unor controale vamale superficiale a transportatorilor.

Potrivit probatoriului acumulat, brokerii vamali ar fi pretins și primit de la mai mulți agenți economici, cărora le prestau servicii, sume ilicite de la 3000 până la 15 000 de lei pentru a le perfecta actele necesare.
Astăzi, ofițerii DGT Nord a CNA, în comun cu procurorii anticorupție din cadrul Oficiului Nord și cu suportul Direcției integritate și supraveghere din cadrul Serviciului Vamal au desfășurat 23 de percheziții în oficiile Postului Vamal Intern Bălți, Biroului Vamal Nord, dar și în automobilele și domiciliile brokerilor vamali și a agenților economici presupus a fi implicați în comiterea infracțiunilor.
Mai multe sume de bani au fost ridicate în urma perchezițiilor, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Este vorba despre următoarele mijloace financiare, găsite la domiciliile brokerilor vamali: 31 400 de lei, 22 000 de ruble, 3700 de dolari și 1600 de euro. De la fața locului, au mai fost ridicate declarații vamale, înscrisuri de ciornă, diferite notițe cu informații despre evidența banilor colectați și telefoane mobile.
În urma acțiunilor de urmărire penală, doi brokeri vamali și un agent economic au fost reținuți pentru 72 de ore. În prezent, acțiunile pe caz sunt în desfășurare și au ca scop stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea întregului cerc de persoane implicate.
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.