Moldova
„Un ins s-a năpustit asupra șoferului, a sucit volanul. Zburam prin salon”: Martor, despre autocarul cu 44 de pasageri, ce venea spre Moldova, accidentat în România
Poetul și fotograful moldovean Otilian Alinescu a fost și el printre pasagerii autocarului implicat într-un accident rutier, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Vrancea, România.
Acesta a relatat, pentru UNIMEDIA, că de vină ar fi un ins trecut de 30, care s-a năpustit asupra șoferului și a sucit volanul, după ce ultimul a refuzat să se oprească, pentru a-i permite să fumeze.
„Sunt viu, sănătos… Nu vă faceți griji… Prima dată în viață am văzut așa ceva. Zburam prin salonul autobuzului ca cosmonauții. Bine că nu s-a lovit în stâlpul de electricitate și bine că nu s-a aprins…Parcă eram în Titanic…”,a scris Otilian Alinescu.
L-am rugat să ne ofere mai multe detalii despre momentele în care s-a produs accidentul și ce a urmat după.
„Ne deplasam din Portugalia spre Moldova cu unul dintre autocarele companie de transport Lavial Tur. Accidentul s-a produs în România, aproape să ajungem în Moldova (mai aveam 2 ore până la hotar). De vină e un ins trecut de 30, căruia i-a venit a fuma, și deoarece șoferul n-a dorit să oprească, el s-a năpustit și a sucit volanul”, a povestit Otilian Alinescu.
„Știu doar că l-a luat poliția… Lumea spunea că e țicnit și că, probabil, nu va fi tras la răspundere…”, a mai adăugat poetul.
Otilian Alinescu spune că practic toți pasagerii erau din Republica Moldova: „Toți erau din Moldova. Poate unii aveau și cetățenie portugheză sau română… Știu, deoarece am mers împreună 3 zile și 3 nopți…”
Totodată, el spune că mai mulți pasageri au avut nevoie de ajutor medical, dar au refuzat să fie internați: „un om cu câteva coaste rupte a refuzat să fie internat. Și eu am avut nevoie. Mi-au propus internare, dar am refuzat… Un șofer și-a frânt o mână…”
„Eu apoi i-am ajutat să încarce bagajul în autocarul care ne-a preluat”, a conchis Otilian Alinescu.
Un autocar cu 44 de pasageri, care se îndrepta către Republica Moldova, a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Vrancea, România.
Ulterior, MAEIE a anunțat că un cetățean al Republicii Moldova a fost rănit în accidentul din județul Vrancea, România. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, iar starea acestuia este stabilă, menționează MAEIE.
Moldova
Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.
Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.
Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.
Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.
Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.
Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.
Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, femeia a decedat pe loc.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.


Moldova
Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.
Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.
Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.




-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova3 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldovao zi în urmăIncendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
-
Moldovao zi în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
-
Moldova5 ore în urmăAccident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
