Moldova
/FOTO/ O ambulanță a rămas blocată în noroi, iar mai multe gospodării au fost inundate. Consecințele ploilor torențiale
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a interveni în mai multe situații în vederea lichidării consecințelor ploilor abundente înregistrate pe teritoriul țării.
Astfel, în seara zilei de 19 aprilie 2023 salvatorii au intervenit în localitatea Cairaclia, raionul Taraclia pentru a tracta o ambulanță care a rămas blocată în noroi în timp ce se deplasa spre pacient. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:09. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori. Ajunși, aceștia au deblocat ambulanța din noroi. După realizarea misiunii echipajul de medici a reușit să ajungă la pacient.
De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Bursuc, raionul Nisporeni pentru a efectua lucrări de pompare a apei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în dimineața zilei de 20 aprilie către ora 07:23. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.
Aici, angajații IGSU au pompat apa din beciul și gospodăria unui cetățean. Tot în această dimineață salvatorii au intervenit în orașul Soroca pe strada Constantin Moruzi nr. 8 pentru a efectuat lucrări de pompare apei din subsolul unui case de locuit. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:20. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri, care a reușit să pompeze din zona afectată 4 m3 de apă.
Amintim, că conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat în perioada 19-20 aprilie a fost lansată o avertizare meteorologică cu privire la căderea precipitaților, izolat averse puternice.
Conform prognozei există riscul formării scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale. În aceste condiții, în caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 21 situații de risc.

Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora20 de ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova14 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
