Moldova
Ultima oră! Mihail Șaran a fost reținut: Unde l-au găsit ofițerii
Fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran a fost reținut cu puțin timp în urmă de angajații Inspectoratului Național de Investigații al IGP

Acesta a fost găsit într-o casă părăsită din localitatea Durlești, scrie Unimedia.INFO.
Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, căutat de 6 zile, ar fi apărut online. Acesta i-a scris un mesaj bloggerului Eugen Luchianiuc, la ora 12:04, iar mai târziu – pe Instagram, postare ulterior ștearsă.
Fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, a fost surprins fugind pe o stradă, imediat după evadare, după ședința de judecată, la care magistrații au admis cererea procurorilor de a-i înlocui suspectului arestul la domiciliul cu arestul în Penitenciarul 13.
Oamenii legii au publicat imagini cu momentul în care fondatorul Bismobil și-a scos brățara GPS, prin intermediul căreia era monitorizat.
Fondatorul Bismobil a evadat înaine să revină în penitenciar. Urmare a solicitării procurorului PCCOCS, fondatorul „Bismobil Kitchen” urma să revină în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce anterior Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților și l-a plasat în arest la domiciliu.
La data de 3 martie 2023, fondatorului companiei Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, investigat pentru escrocherie, i-a fost prelungită măsura de arest pentru încă 30 de zile.
Cu o lună înainte, polițiștii și procurorii au mai stabilit unele adrese, precum și alte persoane implicate în schema infracțională în dosarul escrocheriilor comise de compania care fabrică mobilă de bucătărie, Bismobil Kitchen.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și Direcției Generale Urmărire Penală, de comun cu procurorii PCCOCS au reținut alte cinci persoane în dosarul escrocheriilor, denumit generic „Bismobil Kitchen.”
Moldova
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani, din satul Ciocîlteni a provocat haos în centrul Orheiului.

În noaptea de 28 august, după ora 02:00, tânărul ar fi deteriorat 28 de semne de circulație și a lăsat inscripții pe peretele stadionului, într-un scuar din parc și pe două monumente.
Vezi pe linkul de mai jos declarațiile tânărului:
La scurt timp după ce incidentul a fost semnalat poliției, oamenii legii au reușit să-l identifice pe autor. În declarațiile date, minorul a explicat că gestul său a fost impulsionat de sentimentele neîmpărtășite ale unei tinere față de el, încercând astfel să-i atragă atenția.
Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta toate pagubele și circumstanțele faptei. În funcție de evaluarea prejudiciului și a responsabilității, minorul riscă măsuri legale specifice vârstei sale.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi prejudiciat bugetul de stat: Schemă de evaziune fiscală de peste 12 milioane de lei, deconspirată de PCCOCS.
Fondatorul și administratorul unei firme din Chișinău, precum și compania însăși, sunt cercetați într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani, în valoare de peste 12,5 milioane de lei. Schema ar fi fost pusă la cale încă din 2023, în cadrul transportării mărfurilor spre port.

În baza probelor acumulate, cu sprijinul mascaților de la „Fulger” și ai ofițerilor INI, oamenii legii au efectuat 19 percheziții – atât la sediul companiei, cât și în port. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, softuri, înscrisuri de ciornă, dar și mijloace financiare în lei și valută străină, toate supuse cercetării penale.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor evaziunii fiscale și a spălării de bani. Între timp, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, așa cum prevede legea.
Moldova
/VIDEO/ Spălare de bani, la Ungheni: Patru bărbați, vizați într-un dosar de proporții.
Descinderi de amploare la Ungheni. Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, sunt cercetați de procurorii PCCOCS și ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Oamenii legii au desfășurat la data de 26 august mai multe percheziții pe teritoriul orașului Ungheni. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile de diferite modele, înscrisuri de ciornă cu date relevante pentru cauză, extrase de la case de schimb valutar, dar și documente privind transferuri bancare.
De asemenea, dintr-un automobil de lux, utilizat de unul dintre suspecți au fost ridicate documente similare celor găsite în locuințe, iar vehiculul a fost plasat la parcarea specială, urmând să rămână acolo pe întreaga durată a anchetei.
Ancheta continuă, iar oamenii legii anunță că urmează și alte acțiuni de urmărire penală pentru a documenta întregul mecanism prin care s-ar fi spălat banii.
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată
-
Moldova7 zile în urmă
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
-
Moldova5 zile în urmă
Descoperire șocantă, la Cricova: Un cadavru a fost găsit pe un câmp de la marginea orașului.
-
Moldova4 zile în urmă
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului
-
Diaspora6 zile în urmă
Femeie din Moldova reținută la Riga după ce și-a lăsat copilul nou-născut pe stradă
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/Descinderi inopinate, la Nisporeni: Arsenal de arme și muniții, ridicat de polițiști.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Spălare de bani, la Ungheni: Patru bărbați, vizați într-un dosar de proporții.
-
Moldova5 zile în urmă
De la panică la lacrimi de bucurie! Doi copii dispăruți în PMAN, readuși părinților de carabinieri