Moldova
/VIDEO/ Membrul organizației criminale „Patron,” Ivan Șoltoianu – reținut: a pretins prin șantaj peste 5.000.000 lei de la un fost coleg deținut
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, l-au reținut pe fostul sportiv Ivan Șoltoianu, care este bănuit pentru faptul că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, a pretins ilegal de la un alt deținut peste 5.000.000 lei.
Victima este un bărbat cu vârsta de 45 de ani, din Chișinău, care în perioada de debut a șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor. Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare.
Urmare a denunțului depus de către victimă, oamenii legii au descins cu percheziții la învinuitul cu vârsta de 55 de ani, după care l-au reținut, iar procurorii PCCOCS urmează să-i prezinte învinuirea, în vederea solicitării plasării lui în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
Menționăm, învinuitul are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe. Investigarea bărbatului în acest dosar curent pentru șantaj continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora12 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova5 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova7 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova2 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova5 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
