Rețele de socializare

Diaspora

Un bărbat din R. Moldova care a jefuit o bancă din Austria, în urmă cu 19 ani, a fost prins în România

La aproape 19 ani de la jaful unei bănci din Austria, autoritățile l-au prins pe cel de-al doilea autor.

Publicat

Bărbatul, acum în vârstă de 38 de ani, a fost arestat în România și deja extrădat în Austria, transmite Stirileprotvr.ro.

Jaful asupra băncii din Gries im Sellrain (districtul Innsbruck-Land) a avut loc în data de 8 septembrie 2004 și fost comis de doi bărbați. Al doilea autor, un cetățean moldovean acum în vârstă de 38 de ani, a fost arestat zilele trecute în România și deja extrădat în Austria.

Cei doi făptași purtau căști de motocicliști în momentul jafului, iar unul era înarmat cu pistol cu ​​gaz. O singură angajată a băncii era în clădire în acel moment și a fost amenințată cu arma și constrânsă să predea o sumă de bani tâlharilor. Hoții au fugit cu 18.000 de euro, cu un scuter pe care îl furaseră în Innsbruck. La scurt timp, ei au aruncat scuterul pe marginea șoselei.


Autoritățile au efectuat percheziții în aceeași zi, unul dintre cei doi, un cetățean rus, fiind depistat și arestat într-o zonă nelocuită din Sellrain. Al doilea bărbat a reușit să scape.

Ulterior, după câteva ore, au fost arestați un bărbat și o femeie, cetățeni moldoveni, considerați complici. Cei doi bărbați au fost condamnați la câțiva ani de închisoare de către Tribunalul Regional Innsbruck, iar femeia a fost achitată.

În 2021, după 17 ani de la jaf, un alt complice căutat în baza unui mandat de arestare al UE a fost arestat în Ucraina. Cetățeanul moldovean a spionat banca în prealabil și a ținut de pază în timpul jafului. El a fost deja condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare de către Tribunalul Regional Innsbruck.


La aproape 19 ani de la jaf, a fost arestat și al doilea făptuitor direct, care era căutat cu mandat european de arestare. Bărbatul a fost arestat în România și se află acum în închisoarea din Innsbruck. Cetăţeanul moldovean, în vârstă acum de 38 de ani, a fost audiat de oficiali din cadrul Oficiului Poliţiei Criminale de Stat, iar acesta și-a recunoscut fapta.

Diaspora

Un moldovean a fost reținut în Italia după ce a încercat să jefuiască un tren marfar. Ar fi sărit cu cuțitul la un carabinier

Un moldovean de 38 de ani a fost reținut de carabinieri în Italia, după ce împreună cu un complice ar fi atacat și încercat să jefuiască un tren marfar.

Publicat

Incidentul s-a petrecut în localitatea Villadossola, din nordul peninsulei.

Potrivit presei italiene, trenul a plecat în seara de 18 martie de la depoul din Novara și se îndrepta spre Fribourg. Însă la scurt timp personalul feroviar ar fi observat că niște străini ar fi urcat la bord. Astfel, aceștia au alertat imediat autoritățile. Trenul marfar a fost oprit la Villadossola, unde carabinierii deja îi așteptau pe infractori. În timp ce forțele de ordine s-au apropiat de tren, unul dintre indivizi a luat-o la fugă și a reușit să sară gardul de protecție. Cel de-al doilea făptaș, care s-a dovedit a fi un moldovean stabilit în Torino, a fost mai puțin norocos și a fost reținut de carabinieri.

În timpul reținerii, bărbatul ar fi scos un cuțit și ar fi încercat să atace pe unul dintre carabinieri. Pe numele individului a fost pornit un dosar penal pentru atac asupra unui funcționar public și tentativă de jaf.



Citește mai departe

Diaspora

Moldovean reținut în Rusia: A reușit să fure 450 de mii de dolari și 30 de mii de euro din sucursala unei bănci, în Sankt-Petersburg

Ar fi furat sute de mii de dolari și euro din sucursala unei bănci. Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat penal în Sankt-Petersburg, Rusia.

Publicat

Potrivit poliției locale, acesta ar fi reușit de mai multe ori să pătrundă în zona cu casete de siguranță, iar cu ajutorul tehnologiilor moderne reușea să le deschidă și să fure tot ce găsea. În total, au fost furate 450 de mii de dolari americani și 30 de mii de euro.

Suspectul, care este cetățean al R. Moldova a fost prins pe aeroportul din Soci, când încerca să părăsească Federația Rusă. Banii și bijuteriile au fost găsite de către agenți într-un apartament închiriat în Lyubertsy. În cadrul audierilor, moldoveanul a declarat că furturile au fost comise la comandă, clienții fiind cunoscuți de-ai săi. Anume ei i-ar fi furnizat toate informațiile necesare pentru a pătrunde în depozit și a deschide celulele.

Toți banii depistați în apartament au fost confiscat, la fel ca și zecile de bijuterii din aur depistate acolo, a căror proveniență este urmează a fi stabilită. Moldoveanul se află în prezent în arest, iar cercetările pe caz continuă pentru a identifica și complicii bănuitului.


Presa rusă scrie că moldoveanul este căsătorit, iar în Chișinău îl așteaptă un copil și soția însărcinată.


Citește mai departe

Diaspora

Un șofer din R. Moldova, împușcat în Italia de un coleg invidios: „A primit cel mai nou camion, iar eu îl conduc pe cel mai vechi”

Un caz șocant a avut loc vineri după-amiază, 15 martie, la Brivio, în provincia Lecco (Lombardia) din Italia, când un șofer de camion de circa 60 de ani din Calabria și-a împușcat un coleg de muncă din invidie.

Publicat

Victima, un bărbat moldovean de aceeași vârstă, a fost rănit la umăr, informează La Repubblica, citat de Deschide.MD.

Conform declarațiilor făcute autorităților, atacatorul a fost mânat de invidie, deoarece colegul său moldovean, care era ultimul sosit în companie, a primit un camion mai nou și mai frumos, în timp ce el era nevoit să conducă un vehicul mai vechi și într-o condiție mai proastă.

„Este nou-venit și i-au repartizat camionul cel mai nou și mai frumos, în timp ce eu îl conduc pe cel mai vechi”, a mărturisit atacatorul în fața autorităților.


Șoferul italian și-a împușcat colegul la sfârșitul orelor de lucru, în parcarea companiei de transporturi.

După ce a fost rănit, moldoveanul a reușit să se deplaseze la spitalul din Lecco. Acolo, medicii au constatat că glonțul trecuse prin umărul său, ratând la limită artera subclaviculară, o zonă extrem de sensibilă.

După incident, agresorul a încercat inițial să minimizeze gravitatea actului său, susținând că intenția sa a fost doar cea de a-și speria colegul, și a dezvăluit că s-a debarasat de arma folosită, demontând-o și aruncând piesele în locuri diferite. Cu toate acestea, ulterior a recunoscut motivul real al atacului său.


Victima a depus plângere la autorități, care au reușit să-l localizeze pe atacator și să-l pună sub acuzare, deși acesta a rămas în libertate în așteptarea investigațiilor suplimentare pentru a determina dacă există și alte motive sau dispute anterioare care au contribuit la acest act violent.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a asigura o înțelegere completă a circumstanțelor și pentru a determina măsurile legale adecvate în acest caz.


 

Citește mai departe

topul săptămânii