Moldova
Percheziții la Termoelectrica: Șefa Serviciului audit și securitate internă și un subaltern, cercetați de luare și dare de mită
Mai multe percheziții au fost operate astăzi de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de luare și dare de mită, în care este vizată șefa Serviciului audit și securitate internă a SA Termoelectrica și un inspector al aceleiași subdiviziuni.
Potrivit materialelor cauzei, cei doi bănuiți ar fi pretins și primit recompense ilicite de la un agent economic, care presta servicii de pază societății comerciale, pentru a nu include în raportul de audit neregulile depistate în activitatea acestuia.
În fapt, șefa Serviciului audit și securitate internă a societății comerciale Termoelectrica, care ar fi acționat în interes material și de comun acord cu un inspector din cadrul aceleiași subdiviziuni, ar fi pretins și primit de la persoana juridică, supusă auditului, mijloace bănești ce nu li se cuvin în mărime de 30 000 dolari. În schimbul banilor, cei doi angajați ai Termoelectrica ar fi negociat cu agentul economic nereflectarea în raportul de audit a abaterilor și încălcărilor admise de către acesta la executarea contractului, manifestate prin executarea parțială a clauzelor acestuia și încasarea în cuantum deplin a prețului convenit pentru executarea contractului.
În scopul acumulării probelor materiale, au fost autorizate și desfășurate percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale bănuiților. Ambele persoane sunt cercetate, în prezent, în stare de libertate.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ A încercat să fugă și a căzut: Un motociclist, urmărit ca în filme de polițiști în sectorul Rîșcani.
Urmărire ca în filme, în sectorul Rîșcani al capitalei. Un motociclist de 29 de ani a încercat să scape de polițiști, după ce aceștia i-au cerut să oprească. Bărbatul a pierdut însă controlul asupra motocicletei și s-a prăbușit pe asfalt.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 septembrie, în jurul orei 18:00. Polițiștii au observat motociclistul care se deplasa haotic pe străzi și i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Acesta a ignorat însă semnalele luminoase și sonore și a încercat să de-a bir cu fugiții.
Oamenii legii au pornit după el, iar în timpul urmăririi motociclistul buclucaș ar fi pierdut controlul și a căzut. Ulterior, tânărul a fost dus la spital pentru investigații.
Verificările au arătat că bărbatul nu are permis de conducere pentru categoria corespunzătoare mijlocului de transport.
Mai mult, nu este pentru prima dată când ajunge în atenția poliției pentru astfel de încălcări. Recent, acesta a fost documentat în alte două cazuri, pentru conducerea unui vehicul cu o categorie de permis necorespunzătoare, dar și pentru alte abateri de la regulile de circulație.
Motocicleta a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
Moldova
/VIDEO/ „Veriga” unei grupări, reținută: 240 de mii de lei, găsiți în casa unui suspect implicat în escrocherii.
Un bărbat de 36 de ani din raionul Strășeni, suspectat că era veriga dintre curierii unei grupări de escroci și ceilalți membri ai acesteia, a fost reținut pentru 72 de ore. În casa și mașina lui, polițiștii au găsit aproximativ 240 de mii de lei, în diferite valute.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi preluat banii de la curieri, după ce aceștia îi luau de la victime prin înșelăciune. Ulterior, banii ajungeau la alte persoane implicate în schemă.
Pentru a documenta activitatea grupării, polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani au făcut percheziții la domiciliul suspectului și în automobilul acestuia. Anume acolo au fost găsiți banii, care urmează să fie verificați pentru a se stabili dacă provin din escrocheriile investigate.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Între timp, oamenii legii încearcă să dea de urma celorlalți membri ai grupării și să stabilească întreaga schemă.
La moment, individul riscă până la cinci ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
-
Moldova5 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Ucrainean reținut pentru droguri: Ar fi vândut narcotice online și în localuri din capitală.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.
