Moldova
/FOTO/ Un posibil reprezentant al grupării ruse Wagner a încercat să intre în Moldova
Un posibil reprezentant al grupării ruse de mercenari Wagner a încercat să intre în Moldova. Anunțul a fost făcut de Poliția de Frontieră (PF).
Potrivit PF acesta a fost întors în statul de pornire, transmite Știri.md.
„Atragem atenția că măsurile întreprinse, bazându-se pe analiza de risc și a informațiilor obținute în comun cu autoritățile naționale, inclusiv prin schimbul de informații cu partenerii internaționali, a permis depistarea în fluxul de pasageri, în punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internațional Chișinău a unui cetățean care a fost identificat ca și un posibil reprezentant al unei companii private militare din Federația Rusă (Wagner). Cetățeanului în cauză nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind întors pe cale aeriană în statul de pornire”, notează Poliția de Frontieră.
PF amintește că, pentru a exclude riscurile de securitate, în contextul stării de urgență în R. Moldova, dar și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, în toate punctele de trecere a frontierei de stat sunt aplicate protocoale de securitate, ceea ce presupune suplimentarea controlului trecerii frontierei de stat pentru călători, în special pentru cetățenii străini.
În continuare, Poliția de Frontieră va întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite cazuri ce atentează la siguranța și securitatea statului și a cetățenilor Republicii Moldova.
În total, în ultimele șapte zile, la frontiera „verde” și în punctele de trecere a frontierei de stat au fost notificate 156 de evenimente, cu documentarea a 165 de persoane care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova.
În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 229.635 traversări, iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 63.332 traversări.
În perioada vizată, au fost declanșate 208 consemne, dintre care 11 consemne pe Interpol (persoane, mașini, documente) și 197 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
Au primit refuz de intrare în Republica Moldova 182 de cetățeni străini, dar și 46 de mijloace de transport.
Moldova
/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.
Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.
În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.
În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.
Moldova
Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.
Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.
Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.
Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.
În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.
Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.
Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.
În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.
Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.
Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.
La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.
-
Moldova3 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova2 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova5 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova3 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.






