Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Dosarul „diplomatului” contrabandist. Individul, împreună cu un complice, au fost reținuți

Ofițerii Vamali împreună cu procurorii PCCOCS l-au reținut pe pretinsul diplomat și complicele acestuia, care, la sfârșitul anului trecut au încercat să treacă vama cu 164.000 de țigări. Atunci, planurile le-au fost date peste cap de către polițiștii de frontieră de peste Prut.

Publicat

Potrivit ofițerilor vamali, reținerile au urmat perchezițiilor domiciliare și în automobilele celor doi, desfășurate pe 21 februarie. La fața locului, oamenii legii au ridicat o serie de documente, inclusiv un pretins act diplomatic, bonuri de cumpărare a țigărilor, ordine de transferuri bănești internaționale, precum și dispozitive de comunicare și stocare a informației.

Suspecții au 40 și, respectiv, 55 de ani, cel de-al doilea ispășindu-și anterior pedeapsa cu închisoarea pentru o altă infracțiune.

Amintim că în data de 20 decembrie 2022, un bărbat de 54 de ani, cu dublă cetățenie, a încercat să introducă ilegal în România peste 8.000 de pachete cu țigări și 3 litri de alcool cu acciza Republicii Moldova. Bărbatul a prezentat actele și a declarat că este un diplomat regional, care activează la o instituție de luptă cu criminalitatea. Actele erau însă false.


Procurorii continuă investigațiile și urmează să decidă asupra necesității plasării în arest a bănuiților.

Cei doi sunt cercetați pentru tentativă de contrabandă, însă să prevalează de prezumția nevinovăției până la o sentință finală.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.

Șarlatanie de peste un milion de lei, destructurată de oamenii legii. Doi tineri din raionul Leova, de 19 și 26 de ani, au fost reținuți după ce ar fi păcălit o femeie din Chișinău și i-au sustras banii din contul bancar, într-o schemă de escrocherie de proporții.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat telefonic victima, o femeie de 62 de ani, pretinzând că trebuie să remedieze defecte ale rețelei de telecomunicații. Profitând de încrederea acesteia, au obținut acces neautorizat la contul bancar și au efectuat mai multe tranzacții ilegale, sustrăgând suma totală de 1.034.000 de lei.

Banii obținuți ilegal au fost ulterior redirecționați către alți membri ai grupului, pentru a ascunde proveniența lor.

Polițiștii i-au identificat rapid pe suspecți. La domiciliile acestora din Leova au fost efectuate percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate sume de bani în lei și valută străină, carduri bancare aparținând altor persoane, suporturi electronice și înscrisuri relevante pentru cauza penală.


Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 10 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toți cei implicați în escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.

Percheziții de amploare și un medic reținut într-un dosar de corupție. Membri ai mai multor comisii medicale sunt vizați într-o anchetă a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor din Chișinău, fiind suspectați că ar fi eliberat ilegal adeverințe medicale, contra mită, fără efectuarea examinărilor obligatorii.

Publicat

Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală se desfășoară în mai multe dosare de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență. Sunt vizați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor auto și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, dar și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.

Conform informațiilor preliminare, președintele și unii membri ai acestor comisii, instituite în cadrul Spitalului raional Șoldănești, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din instituție. Aceștia ar fi eliberat adeverințe medicale fără ca persoanele vizate să fie supuse investigațiilor medicale obligatorii. În schimb, ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu li se cuveneau, sumele variind între 1.000 și 5.000 de lei, inclusiv prin intermediari.

În dimineața de 2 februarie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au desfășurat aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, raionul Șoldănești și raionul Rezina. Descinderile au avut loc la domiciliile, birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.


În urma acțiunilor, medicul-șef al Secției consultative a Spitalului raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.

Totodată, Centrul Național Anticorupție îndeamnă cetățenii să raporteze orice suspiciune de corupție la numerele de telefon afișate pe ecran. Este vorba despre Linia Fierbinte a CNA, disponibilă non-stop, sau la Linia Națională Anticorupție, apel gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova.


Citește mai departe

Moldova

Dezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.

Dezastru ecologic descoperit la marginea Capitalei. Peste o mie de copaci au fost tăiați ilegal din pădurile administrate de Ocolul Silvic Ghidighici, iar pagubele aduse statului se ridică la sute de mii de lei. Descoperirea a fost făcută în urma unui control inopinat, iar autoritățile susțin că ar putea fi vorba despre cel mai grav caz de tăieri ilegale depistat vreodată într-un ocol silvic din Republica Moldova.

Publicat

Controlul a fost dispus de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Ocolul Silvic Ghidighici, din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Pentru a evita posibilele „înțelegeri locale”, la verificări au fost antrenați inspectori de mediu din mai multe regiuni ale țării.

În urma controalelor efectuate la toate cantoanele silvice, inspectorii au identificat 1007 arbori tăiați ilegal, de diferite specii și dimensiuni. Potrivit constatărilor preliminare, este vorba despre lucrări silvice realizate fără acte permisive. Prejudiciul cauzat fondului forestier depășește 567 de mii de lei, iar valoarea masei lemnoase rezultate din aceste tăieri, la prețul de comercializare, se ridică la aproape 240 de mii de lei.

Mai mult, verificările au scos la iveală nereguli grave în evidențele contabile. Inspectorii de mediu au constatat lipsa a aproximativ 254 de metri cubi de masă lemnoasă, după ce datele din contabilitate au fost comparate cu cantitatea existentă fizic. În plus, au fost identificați 178 metri cubi de lemn care nu figurează deloc în evidențe.


Gravitatea situației este accentuată de suspiciunile că persoanele implicate ar fi încercat să distrugă probele. Inspectorii susțin că pe unele cioate ar fi fost incendiate cauciucuri, astfel încât focul să distrugă complet urmele tăierilor ilegale și să nu mai poată fi demonstrat că în acele locuri au existat copaci.

La rândul său, Agenția Moldsilva a precizat, într-un comunicat, că după finalizarea controlului și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat fondului forestier va fi inițiată o anchetă internă. Totodată, instituția anunță intensificarea controalelor inopinate și a măsurilor de prevenire și combatere a corupției în domeniul silvic.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile pentru această gravă încălcare a legislației de mediu.




Citește mai departe

topul săptămânii