Moldova
/FOTO/ Străin căutat pe interpol, reținut la Otaci: A fost anunțat în căutare internațională pentru migrație ilegală
Un străin anunțat în căutare prin canalele INTERPOL a fost reținut la frontiera Republicii Moldova. Bărbatul, originar din Tadjikistan, era dat în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de migrație ilegală.
Reținerea cetățeanului străin s-a produs în dimineața de 16 februarie, în punctul de trecere a frontierei Otaci, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
În timpul verificării actelor de călătorie, poliţiştii de frontieră împreună cu ofițerul FRONTEX au constatat că străinul, în vârstă de 31 de ani, figurează ca fiind căutat în baza de date INTERPOL, cu scopul de arest și extrădare.
Infracțiunea de care este bănuit ar fi migrația ilegală.
Cazul este documentat sub toate aspectele legale, iar cetățeanul străin a fost reținut și urmează să fie plasat în izolatorul de detenție preventivă al Direcției de Poliție Chișinău, până la luarea unei decizii în acest sens.

Moldova
/VIDEO/ Tragedie pe un drum din Iași: Doi oameni au murit, după ce o mașină s-a izbit de un TIR condus de un șofer moldovean.
Tragedie de nedescris pe un drum din județul Iași, România. Doi oameni și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un tir condus de un șofer moldovean. Accidentul cumplit s-a produs în după-amiaza de 28 octombrie, pe traseul dintre localitățile Sârca și Bălțați.
Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil, un bărbat de 36 de ani, ar fi intrat într-o depășire periculoasă pe linie continuă și s-a izbit frontal de camionul care venea din sens opus. Impactul a fost devastator — autoturismul a fost făcut zob, iar șoferul și o tânără de doar 19 ani, aflată în mașină, nu au avut nicio șansă. Fata fusese luată la ocazie și mai avea doar câțiva kilometri până acasă.
La volanul TIR-ului se afla un bărbat de 55 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a scăpat nevătămat.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgu Frumos, medici de la Serviciul de Ambulanță Iași, dar și un elicopter SMURD. Din nefericire, cele două victime au fost declarate decedate.
Traficul în zonă a fost restricţionat, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate până la finalizarea intervenţiei echipajelor de urgenţă. Poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii accidentului.
Moldova
Tragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.
Tragedie de nedescris în raionul Florești. Un copil de doar 2 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ opt metri.
Cazul fatal s-a produs în amiaza zilei de 28 octombrie, în localitatea Japca. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori- din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare Nord și de la Direcția Situații Excepționale Florești.
Operațiunea de salvare a fost una contracronometru. Salvatorii au coborât în fântână și au reușit să aducă la suprafață corpul băiatului. Din nefericire, medicii prezenți nu au mai putut face nimic pentru el decât să constate decesul.
Toate circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de organele de drept.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un nou apel către părinți și îngrijitori să manifeste o atenție sporită și să securizeze zonele periculoase, precum fântânile sau bazinele de apă, pentru a preveni asemenea tragedii.
Moldova
Funcționari fiscali, vizați de CNA: Suspecții ar fi cerut mită pentru a închide ochii la nereguli.
Percheziții în municipiile Chișinău și Orhei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, au descins în dimineața zillei de 28 octombrie pe mai multe adrese, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat.
Potrivit anchetei, funcționarii ar fi pus pe roate o schemă prin care, în mod repetat, ar fi pretins sume de bani de la agenți economici pentru a nu documenta încălcările depistate în activitatea lor sau pentru a întocmi acte de control mai favorabile. Sumele pretinse variau, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea abaterilor descoperite.
În urma acțiunilor procesuale, un funcționar public a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane – audiate și cercetate în stare de libertate.
CNA și Procuratura municipiului Cahul continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de complicitate și a documenta toate episoadele de corupție.
Autoritățile reamintesc: orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

-
Moldova5 zile în urmăAccident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
-
Moldova22 de ore în urmăTragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.
-
Moldova2 zile în urmăCu 200 km/h, în uniformă de polițist: Un tânăr s-a filmat în timp ce gonește pe șoselele din țară.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
-
Moldovao zi în urmăS-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.
-
Moldovao zi în urmăImpact fatal, la Briceni: Un șofer a decedat, după ce s-a izbit cu camionul într-un copac.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Schemă uriașă de evaziune fiscală: O companie ar fi tăinuit de stat cel puțin 6 milioane de lei.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Șase bănuiți de contrabandă: Circa 2 milioane de țigarete ascunse printre puieți, depistate de vameși.
