Moldova
/VIDEO/ Salvatorii moldoveni își continuă misiunea în Turcia. Au reușit recuperarea unei persoane decedate din ruine
Salvatorii moldoveni își continuă misiunea în Turcia. Echipele din țara noastră au reușit să identifice și să scoată de printre ruine o persoană fără suflare. În acea zonă, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, se presupune că ar mai putea fi persoane sub dărâmături.
Conform IGSU, pe parcursul zilei de 13 februarie, specialiștii au efectuat lucrări în zonele indicate de autoritățile turce. Ei au fost ajutați de doi patrupezi specializați în căutări. După verificarea clădirilor afectate de cutremur, echipa noastră a colaborat cu serviciul de căutare salvare a Turciei și au identificat un alt sector unde este necesară intervenția acestora.
Echipa salvatorilor moldoveni anunță va continua lucrările de căutare, dar și evaluare a blocurilor și caselor rezidențiale. Pe parcursul a cinci zile, aceasta a format echipe mixte cu salvatori din Ungaria, Mexic, Olanda, dar și Turcia.
Reprezentanții ambasadei Republicii Moldova la Ankara au anunțat că o să continue eforturile pentru contactarea a 65 de persoane care se află în regiunile afectate de cutremure.
Dintre aceștia, 27 de cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 9 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, însă alte 29 de persoane sunt în continuare de negăsit.
Amintim că, anterior, a fost confirmat decesul a cel puțin trei cetățeni moldoveni în urma cutremurelor din Turcia. Este vorba despre o femeie de 36 de ani și doi copii, membri ai aceleiași familii, care locuiau în orașul Hatay.

Moldova
/VIDEO/ Planta și consuma: Polițiștii au descins la un bărbat care plantase narcotice în propria gospodărie.
Polițiștii din raionul Călărași au documentat, în urma unor măsuri operative, un caz de cultivare și consum de substanțe narcotice în satul Sadova.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi cultivat plante de cânepă chiar la domiciliul său, iar substanțele obținute erau consumate atât de acesta, cât și de alte persoane. Pentru consolidarea probatoriului, polițiștii au efectuat percheziții la locuința suspectului, de unde au ridicat marijuana, frunze de cânepă, precum și mai multe obiecte utilizate pentru consum, care urmează să fie supuse expertizării.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar în prezent sunt desfășurate acțiuni speciale de investigație și urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și pentru identificarea altor persoane implicate, conform prevederilor legale.
Moldova
/VIDEO/ Schemă veche, făptași noi: Doi tineri, reținuți pentru două escrocherii prin schema „Ruda implicată în accident”.
Polițiștii din sectorul Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău și cu suportul mascaților de la „Fulger”, au demascat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 20 și 21 de ani, originari din Comrat, pe teritoriul municipiului Chișinău.
Potrivit investigațiilor, suspecții acționau prin binecunoscuta schemă „ruda implicată în accident”, contactând victimele și inducându-le în eroare prin informații false despre presupuse accidente rutiere în care ar fi fost implicați membri ai familiei acestora, solicitând ulterior sume mari de bani pentru „soluționarea” situației.
În primul caz documentat, o femeie a fost determinată să transmită suspecților aproximativ 200.000 de lei. În cel de-al doilea caz, planul infracțional a fost dejucat de intervenția promptă a polițiștilor, unul dintre tineri fiind reținut în flagrant, chiar în momentul în care primea circa 80.000 de lei de la victimă.
Ambii bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă vinovăția lor va fi demonstrată, conform legislației în vigoare aceștia riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare.
Investigațiile continuă sub conducerea procurorilor din sectorul Botanica, inclusiv pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională.
Poliția recomandă repetat cetățenilor să fie extrem de prudenți în cazul apelurilor sau mesajelor prin care li se solicită transmiterea de bani sub pretextul unor situații de urgență și să apeleze imediat Serviciul 112 pentru verificarea informațiilor.
Moldova
350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
Moldoveni reținuți în italia. Finanțiștii Italieni din cadrul Comandamentului Provincial Palermo, cu sprijinul operativ al Gărzii Financiare din Padova, au desfășurat o amplă operațiune de combatere a producerii ilegale de țigarete de contrabandă, în cadrul unei anchete coordonate de Parchetul European – sediul Palermo.
În urma investigațiilor, autoritățile italiene au descoperit, în localitatea Vigonza, provincia Padova, o hală clandestină destinată fabricării țigaretelor. Imobilul era complet echipat cu utilaje și tehnologii moderne, capabile să susțină o linie de producție la scară industrială. Valoarea instalației este estimată la peste un milion de euro, iar capacitatea zilnică de producție ajungea la aproximativ două milioane de țigarete.
În incinta halei, amplasată pe o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați, au fost ridicate și puse sub sechestru 5,5 tone de țigarete, 16 tone de tutun, 14 paleți de materiale și precursori, inclusiv ambalaje cu siglele unor mărci cunoscute precum și un autocamion utilizat pentru transportul produselor.
În momentul intervenției, în interiorul fabricii clandestine se aflau trei cetățeni ai Republicii Moldova, care au fost denunțați autorității judiciare pentru deținere de produse din tutun de contrabandă și contrafacerea mărcilor comerciale.
Localizarea exactă a obiectivului a fost deosebit de dificilă, din cauza măsurilor riguroase de securitate aplicate de rețea. Transportatorii utilizau dispozitive de buiaj și detectoare de frecvență, menite să blocheze semnalele GSM și GPS și să depisteze eventuale echipamente de monitorizare instalate de forțele de ordine.
Pentru documentarea cazului, anchetatorii au desfășurat activități complexe de monitorizare, inclusiv supraveghere video, filaje de durată și utilizarea dronelor.
Potrivit estimărilor, țigaretele confiscate ar fi generat un prejudiciu de circa 1,3 milioane de euro bugetelor statului italian și Uniunii Europene, prin neplata accizelor și a TVA. De asemenea, profitul ilegal al fabricii era evaluat la aproximativ 350.000 de euro pe zi, ceea ce ar fi însemnat peste 120 de milioane de euro anual, cu un impact negativ de aproximativ 80 de milioane de euro asupra finanțelor publice.
Totodată, a fost dispus sechestrul preventiv de urgență asupra întregului imobil folosit pentru producerea ilegală, estimat la circa un milion de euro.


-
Moldova5 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldova3 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova3 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova9 ore în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.
-
Moldova3 zile în urmăDezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
