Moldova
/VIDEO/ Un elev din raionul Telenești ar fi băut țuică în incinta gimnaziului, iar apoi a ajuns la spital, în stare de comă
Beau și se îmbată criță oriunde apucă – acasă, la prieteni sau chiar la școală! Despre un caz ieșit din comun vorbim astăzi. Un copil de 13 ani din raionul Telenești ar fi băut țuică în incinta gimnaziului, iar apoi a ajuns la spital, în stare de comă. Medicii afirmă că asemenea situații sunt destul de frecvente.
Directorul gimnaziului, unde învață băiatul, a refuzat să comenteze, scrie Jurnal.MD.
Totul s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut. Potrivit unei persoane apropiate copilului, care ne-a oferit detalii sub protecția anonimatului, elevul din clasa a VII-a ar fi consumat țuică la școală, împreună cu un alt coleg. Băiatul s-ar fi îmbătat atât de tare, încât nici nu a putut urca în autobuzul școlară să meargă acasă.
ANONIM: „Șoferul a văzut în ce stare este și a refuzat să-l ia. El a fost nevoit să meargă pe jos, dar în starea în care era, nu a putut să ajungă acasă. A căzut undeva și a adormit.”
Copilul de 13 ani ar fi zăcut pe marginea drumului în frig, până l-a observat un trecător, care l-a învelit cu o pătură și a chemat ambulanța. Sursa noastră susține că băiatul face parte dintr-o familie, unde deseori se consumă alcool.
ANONIM: „Am vorbit cu băiatul. El nu vede în asta o problemă.”
Ne-am deplasat la școala cu pricina, să aflăm ce măsuri a întreprins administrația. Directorul gimnaziului, vizibil deranjat de prezența echipei noastre de filmare, a spus că nu va comenta, făcând trimitere la protecția datelor cu caracter personal, deși noi nu am solicitat detalii în plus despre caz.
Deși a confirmat cazul, directorul școlii nu ne-a spus ce exact a întreprins pentru a nu admite repetarea unei situații similare. Nu am reușit să aflăm nici dacă elevul a fost examinat de psiholog. La Spitalul raional Telenești, medicii ne-au confirmat că băiatul de 13 ani a fost internat în stare de ebrietate avansată și comă, și a stat în spital cinci zile. Administrația a sunat la poliție și la Direcția raională învățământ.
ALEXEI BIVOL, directorul spitalului din Telenești: „S-au întreprins toate măsurile pentru a dezintoxica și pentru a menține funcția organelor vitale. În câteva ore copilul și-a revenit și a putut răspunde la întrebări.”
Directorul spitalului afirmă că nu este primul caz de acest fel, dar cel mai des, părinții copiilor evită să apeleze la medici.
ALEXEI BIVOL, directorul spitalului din Telenești: „Evident că nu toți se adresează, nu toate cazurile sunt aduse la noi. Mai des vin cu suspecție la utilizarea substanțelor narcotice.”
Noi am reușit să obținem datele preliminare, care se conțin într-un studiu al OMS, nepublicat, deocamdată, care evaluează comportamentele de sănătate ale copiilor de vârstă școlară în Republica Moldova. Conform experților, copiii noștri încep să consume alcool încă din clasele primare, iar la 17 ani, fiecare al patrulea adolescent a fost beat cel puțin o dată în viață.
GALINA LEȘCO directorul Centrului prietenos tinerilor „Neovita”: „Evaluând situația post-pandemică, din aprilie-mai 2022, când au fost colectate datele, noi am observat o sporire a utilizării ocazionale, măcar odată în decursul vieții, dar și a utilizării pe parcursul întregii luni. Cifrele ne arată că o treime de băieți, 35% și ceva mai puțin fete, adolescenți de 11-17 ani, au băut alcool măcar odată în viață.”
Datele statistice sunt îngrijorătoare. Comparativ cu studiul de acum patru ani, numărul copiilor care consumă alcool crește. O treime a băut cel puțin o dată în ultima lună, ceea ce ar însemna în jur de 40 de mii de adolescenți. Iar fiecare al zecelea minor a fost în stare de ebrietate în decursul ultimei luni. La acest sondaj au participat peste 7 mii 500 de tineri.
Pentru că numărul minorilor care beau crește, medicii avertizează: în cazul adolescenților o doză sigură de consum nu există. Chiar și o doză mică poate duce la comă alcoolică.
GALINA LEȘC, directorul Centrului prietenos tinerilor „Neovita”: „Se întâmplă regulat. Anual avem astfel de cazuri. Consecințele diferitor tipuri de intoxicații în rândul adolescenților sunt printre principalele cauze ale mortalității în adolescență. Traumele, intoxicațiile și sinuciderile sunt principalele cauze ale decesului în adolescență.”
Totodată, doctorii afirmă că nu este atât de important dacă elevul vine dintr-o familie săracă sau bogată. Mult mai des, copiii sunt influențați să consume alcool de către grupul de prieteni, din care fac parte. Anume în astfel de medii apar și alte riscuri, cum ar fi sexul neprotejat, violurile și sarcinile nedorite. Minorii de la 16 până la 18 ani sunt supuși tratamentului la Dispensarul republican de Narcologie.
EUDOCHIA PACIU, medic, Dispensarul Republican de Narcologie: „Până la vârsta de 16 ani este indicat să meargă la medicul psihiatru pentru a primi asistență medicală. Acești copii mai merg la Centrul Mamei și Copilului. Însă, Republica Moldova nu deține un centru integrat de asistență medicală a adolescenților consumatori de substanțe psihoactive.”
Autoritățile nu au un mecanism clar de prevenire a cazurilor de acest fel, dar nici informații suficiente despre minorii alcoolici.
EUDOCHIA PACIU, medic, Dispensarul Republican de Narcologie: „Dispunem de o statistică strict pentru consumatorii de droguri. Ceea ce ține de consumul de băuturi alcoolice, nu avem în supraveghere așa cazuri.”
Potrivit Ministerului Sănătății, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 122 de apeluri la Serviciul de ambulanță, în care a fost solicitat ajutor în cazuri de intoxicații cu alcool în rândul copiilor. La Institutul Mamei și a Copilului, unde ajung de regulă să fie internați minori cu asemenea probleme, au parvenit 112 solicitări.
Moldova
Minor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
Un copil a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 17:30, după ce poliția a fost alertată despre producerea accidentului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi lovit o bicicletă condusă de un minor de 7 ani.
Conform datelor preliminare, copilul se deplasa în aceeași direcție cu vehiculul, pe traseul în direcția satului Negrea, iar impactul s-ar fi produs în circumstanțe care urmează a fi clarificate. Un martor susține că, înainte de coliziune, minorul ar fi întors capul spre mașină și s-ar fi deplasat în direcția acesteia.
În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost găsit la pământ, fiind preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv modul în care s-a produs impactul și eventualele responsabilități.
Moldova
La un pas de tragedie: Doi minori ar fi pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune.
Doi minori au fost la un pas de tragedie, după ce au pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune din municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 mai, în jurul orei 17:00. Potrivit informațiilor publicate pe o rețea de socializare de către reprezentanții companiei oficiale de distribuție a energiei electrice, aceștia au reușit să intre pe teritoriul îngrădit al unei stații electrice de transformare și chiar s-au urcat pe acoperișul clădirii, expunându-se unor riscuri extreme.
Pătrunderea neautorizată a fost detectată de sistemele de securitate, iar semnalul de alertă a fost transmis imediat serviciului de pază. Intervenția rapidă a agenților de pază privată a făcut posibilă reținerea minorilor înainte ca aceștia să ajungă în contact cu instalațiile electrice, prevenind astfel o posibilă tragedie.
Cazul a fost documentat de poliție, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.
Ditribuitorul oficial avertizează că accesul în astfel de zone este strict interzis și extrem de periculos. Instalațiile de înaltă tensiune pot provoca electrocutări, arsuri grave, căderi de la înălțime sau chiar deces, iar pericolul nu este întotdeauna vizibil.
Autoritățile fac apel către părinți, tutori și cadre didactice să discute cu copiii despre riscurile majore și să le explice că aceste obiective nu sunt locuri de joacă sau explorare.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite apropierea de instalațiile electrice, să nu încerce să le acceseze și să nu atingă cabluri sau echipamente deteriorate, pentru a preveni incidente grave.

Moldova
/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
Mai mulți șoferi au fost documentați de oamenii legii, după ce au încălcat grav regulile de circulație în diferite localități din țară, fiind depistați în stare de ebrietate, fără permis sau implicați în incidente rutiere.
În raionul Strășeni, un bărbat de 40 de ani a fost stopat în localitatea Pănășești, prezentând semne evidente de ebrietate. Acesta a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea probelor biologice, fapt pentru care pe numele său a fost inițiată o cauză penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Tot în același raion, în localitatea Rădeni, un alt bărbat de 40 de ani, fără permis de conducere, a urcat la volanul unui ATV și a tamponat un automobil parcat. Testarea a arătat o concentrație de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat.


De asemenea, un caz grav a fost înregistrat în localitatea Bardar, raionul Ialoveni. Un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Șoldănești, a fost stopat în timp ce conducea neuniform, fără a deține permis de conducere. Testarea a indicat o concentrație de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat. Autoturismul a fost ridicat, iar pe numele acestuia a fost inițiat un dosar penal. Conform legislației, acesta riscă până la un an de închisoare, muncă neremunerată în folosul comunității sau amendă de până la 40.000 de lei.


Abateri similare au fost înregistrate și în raionul Orhei, unde polițiștii au depistat mai mulți șoferi în stare de ebrietate. O femeie de 28 de ani conducea cu 1,13 mg/l alcool în aerul expirat, iar un bărbat de 52 de ani avea 1,08 mg/l. Alte două persoane au fost prinse la ghidonul unor motocultoare, cu 0,58 mg/l și 0,33 mg/l alcool.
Totodată, polițiștii au documentat mai multe cazuri de conducere fără permis, inclusiv un bărbat de 33 de ani, un tânăr de 25 de ani pe ATV, un alt tânăr de 23 de ani pe motocicletă fără echipament de protecție, dar și un bărbat de 59 de ani care conducea o motocicletă neînmatriculată.
Grav este faptul că în trafic au fost depistați și minori. În municipiul Orhei, un adolescent de 15 ani a fost prins la ghidonul unei motociclete, iar un alt minor de 17 ani se afla la volanul unui automobil.
Un alt caz a fost înregistrat în municipiul Bălți, pe strada Decebal, unde un echipaj mixt de carabinieri și polițiști a stopat un automobil care se deplasa haotic, punând în pericol traficul. La volan se afla un bărbat în stare de ebrietate, iar testarea a indicat 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost înlăturat de la conducere, iar mașina a fost evacuată la parcarea specială.

În toate cazurile, mijloacele de transport au fost ridicate, iar persoanele vizate sunt cercetate conform legislației. Oamenii legii atrag atenția că astfel de abateri reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră și pot avea consecințe grave.
-
Moldova4 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
-
Moldova4 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Limbi străine predate cu încălcări fiscale: Evaziune de circa 4 milioane de lei la un ONG din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu într-un bloc din Chișinău: Focul ar fi pornit după lansarea artificiilor.
