Moldova
/FOTO/ Accident de groază, în apropiere de Bălți: Trei persoane, inclusiv un copil de nici 4 ani, au ajuns la spital
Accident de groază, pe traseul R-6, în localitatea Bilicenii Vechi, din raionul Sîngerei. Două mașini s-au tamponat violent, iar în rezultat, trei persoane, dintre care un copil de nici 4 anișori au ajuns la spital.
Coliziunea s-a produs în dimineața de 06 februarie, în jurul orei 09.40. Potrivit ofițerului de presă de la IP Sîngerei, Ina Banari, totul s-ar fi întâmplat după ce un tânăr de 22 de ani, din motive nestabilite la moment, ar fi pierdut controlul asupra volanului, a ieșit cu mașina pe contrasens și s-a tamponat în plin cu un alt vehicul ce se deplasa regulamentar.
Mașina era condusă de un bărbat de 54 de ani, care îi avea în mașină ca pasageri pe otânără de 28 de ani și un copil de aproape 4 anișori. Impactul a fost atât de puternic, încât ambele mașini au ajuns în șanțul de la marginea drumului. Atât șoferul de 54 de ani, cât și pasagerii săi au ajuns la spital cu diverse traumatisme.
Conducătorul de 22 de ani, care, preliminar ar fi provocat totul, a scăpat nevătămat. Pe caz a fost pornită o anchetă, iar dacă va fi găsit vinovat, tânărul va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.
Amintim că o altă coliziune violentă s-a produs în dimineața de 03 februarie, în aceeași localitate. Atunci, un bărbat de 40 de ani, conducând un autocamion ce tracta o semiremorcă, ar fi lovit un tânăr de 27 de ani, care se afla pe acostamentul din dreapta conform direcției de deplasare mașinilor.
În urma impactului, tânărul a suferit mai multe traumatisme, a fost preluat de ambulanță și transportat la spitalul din orașul Sângerei.

Moldova
/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
Un tânăr de 20 de ani și-a văzut moartea cu ochii, după ce a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei excesive și a ajuns direct în parapet. Accidentul teribil s-a produs în amiaza zilei de 9 septembrie, pe traseul din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni.
Impactul a fost extrem de violent. Mașina a fost făcută bucăți, iar mai multe fragmente s-au împrăștiat pe șosea. Parapetul în care s-a tamponat tânărul a fost rupt pe o porțiune de câțiva metri.
În urma accidentului, șoferul de 20 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În imaginile filmate de martori și publicate ulterior pe internet, se poate vedea amploarea accidentului. Totodată, oamenii au surprins și momentul în care șoferul stă întins la pământ,iar medicii încearcă să-i acorde primul ajutor medical.
La fața locului au intervenit de urgență și polițiștii care urmează să documenteze cazul. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Preliminar, cauza accidentului ar fi viteza excesivă.
Moldova
900 de euro pentru un permis: Un instructor auto din Chișinău a fost reținut pentru trafic de influență.
Un instructor auto din Chișinău a fost reținut de CNA și procurori, fiind suspectat că ar fi cerut 900 de euro pentru a ajuta un candidat să obțină permisul de conducere de categoria „B”.
Potrivit anchetatorilor, instructorul i-ar fi spus candidatului că are influență asupra unor angajați de la Direcția de examinare a conducătorilor auto Chișinău și că poate interveni pentru ca acesta să promoveze proba practică.
Banii ar fi fost transmiși, iar ulterior candidatul ar fi fost declarat admis la examen și ar fi primit permisul de conducere provizoriu.
În dimineața zilei de 9 septembrie, ofițerii CNA au făcut percheziții la domiciliul și în automobilul instructorului. Au fost ridicate mai multe probe care ar putea fi importante pentru anchetă.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.
Procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și dacă în schemă mai sunt implicate și alte persoane.
Moldova
/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind ilegal pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Verificările au fost desfășurate pe 8 septembrie de angajații Inspectoratului General pentru Migrație, după ce inspectorii au mers pe teren pentru a verifica statutul juridic al muncitorilor străini și legalitatea activității acestora.
În total, au fost verificați 60 de cetățeni străini, majoritatea originari din țări asiatice. În urma controalelor, nouă dintre aceștia au fost depistați desfășurând activități de muncă fără a deține carte de rezidență eliberată în condițiile legislației Republicii Moldova.
Situația era și mai gravă în cazul a doi dintre muncitori. Pe lângă faptul că munceau fără documentele necesare, aceștia depășiseră și termenul legal de ședere pe teritoriul țării. Astfel, inspectorii au constatat atât încălcări privind desfășurarea activității de muncă, cât și încălcarea regimului de ședere.
Pentru toate abaterile depistate, IGM a întocmit procese-verbale cu privire la contravenție. În cazul a șapte cetățeni străini, instanța de judecată a dispus returnarea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, pentru fiecare dintre ei a fost aplicată interdicția de a intra în țară pentru o perioadă de trei ani.
În privința celorlalți doi străini, care au fost depistați cu ședere ilegală, măsurile au fost mai stricte. Instanța a dispus luarea acestora în custodie publică și expulzarea lor de pe teritoriul Republicii Moldova.
Verificările vizează însă și partea care i-a angajat. Angajatorii care au permis desfășurarea activității de muncă de către cetățeni străini fără respectarea cerințelor legale urmează să fie sancționați contravențional.
-
Moldova2 zile în urmă/AUDIO/ „Moartea ta e în mâinile mele”: Un bărbat și-ar fi urmărit și amenințat soția cu moartea. A fost plasat în arest.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Păgubit de escroci: Un bărbat din capitală a rămas fără locuință și cu conturile golite.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ „Sare” la kilogram: Doi ucraineni, arestați și circa 12 kg de droguri, ridicate de poliție.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.
-
Moldova5 zile în urmăNu au împărțit un drum: Un motociclist a fost luat pe sus de un automobil, în Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmăCruzime față de animale la Bălți și Drochia: Un câine ucis, zeci de oi și capre lăsate să moară. Două persoane, condamnate.
