Moldova
/FOTO/ Voia să facă săpături arheologice ilegale pe malul Prutului. Tânărul a fost amendat
Un bărbat, echipat cu detector de metale și cu unelte destinate săpăturilor arheologice, a fost depistat în zona de frontieră. Acesta riscă să fie cercetat penal, fiindcă nu deținea autorizație pentru activitatea dată în zone restricționate.
În data de 19 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Lipcani aflați în misiune de serviciu au observat bărbatul ce se pregătea să efectueze lucrări în siturile arheologice de pe malul râului Prut. O perioadă, persoana a fost monitorizată, fiind văzut asupra sa un detector de metale.
La fața locului, din declarațiile cetățeanului a fost stabilit că este locuitor al satului Pererîta, raionul nul Briceni, în vârstă de 34 de ani. Tânărul nu a putut prezenta acte care confirmă legalitatea acțiunilor și aflarea acestuia în zona de frontieră. Totodată, a comunicat că nu știa despre necesitatea unei autorizații din partea autorităților naționale.
Prin urmare, uneltele au fost ridicate de către polițiștii de frontieră și depozitate în camera corpurilor delicte, până la elucidarea circumstanțelor, iar cetățeanul a fost amendat contravențional pentru încălcarea regulilor de regim în zona de frontieră.
Cercetările pe caz continuă.

Moldova
Viscol în Munții Făgăraș, România: Patru turiști moldoveni au rămas blocați la altitudinea de peste 2.100m
Viscol în Munții Făgăraș, România. Patru turiști din Republica Moldova au rămas blocați duminică seară, 28 decembrie, la o altitudine de aproximativ 2.160 de metri, în Refugiul Călțun.
Cei patru bărbați, cu vârste de circa 30 de ani, au pornit pe traseu din zona Piscul Negru spre Vârful Negoiu, scrie presa română, însă vremea s-a înrăutățit brusc, iar viscolul puternic i-a forțat să se adăpostească în refugiu.
Rafalele de vânt, ninsoarea abundentă, zăpada și ceața densă au făcut imposibilă intervenția imediată, iar moldovenii și-au petrecut noaptea în acel refugiu. În dimineața de 29 decembrie, salvatorii din România au pornit intervenția, pentru a ajunge la grupul de turiști.
Potrivit informațiilor oficiale, cei patru sunt echipați corespunzător pentru munte, au hrană și se află într-o stare bună de sănătate. Deși refugiul nu oferă condițiile unei cabane, temperaturile din interior permit adăpostirea temporară în siguranță.
Între timp, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a informat că, potrivit datelor furnizate de Ambasada Republicii Moldova la București, turiștii se află în afara oricărui pericol, iar condițiile meteorologice permit desfășurarea operațiunii de salvare.
Ministerul rămâne în contact permanent cu autoritățile române și va reveni cu informații actualizate, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Moldova
Explozie într-o gospodărie din Leova: un bărbat de 71 de ani, grav rănit
Un bărbat a suferit arsuri în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaz de la un aragaz. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 28 decembrie 2025, într-o gospodărie din satul Filipeni, raionul Leova.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:58. Conform informațiilor, proprietarul locuinței un bărbat în vârstă de 71 a suferit arsuri de gradul I,II și III pe suprafața corpului. Ulterior, acesta a fost preluat de echipajul de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.
La fața locului, specialiștii IGSU, au stabilit prealabil că incidentul s-a produs ca urmare a utilizării unui furtun defect conectat la aragaz, fapt ce a dus la acumularea gazului de tip propan-butan în interiorul încăperii, iar în cele din urmă s-a produs deflagrația. În urma exploziei au fost afectate bunurile materiale și geamul din interiorul bucătăriei și aproximativ 10% din acoperișul casei. Incendiu în locuință nu s-a produs.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor de uz casnic și să întrețină corespunzător alimentate acestora cu gaze. De asemenea, oamenii sunt rugați să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță, pentru a preveni situațiile de risc.
IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, deoarece acestea permit depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuie la prevenirea incidentelor grave.
În caz de situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
Moldova
Tragedie pe bulevardul Dacia: Șoferul și pasagera sa și-au pierdut viața într-un accident violent
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 27 spre 28 decembrie pe bulevardul Dacia. Poliția a fost sesizată despre impact în cursul nopții, iar echipajele de intervenție s-au deplasat de urgență la fața locului.
Potrivit informațiilor preliminare, un automobil de marca Volkswagen, condus de un tânăr de 24 de ani, a tamponat un vehicul de tip evacuator care era parcat pe marginea carosabilului.
Impactul a fost extrem de violent, iar pasagera aflată pe bancheta din spate a vehiculului fost proiectată în afara automobilului. Atât conducătorul auto, cât și pasagera în vârstă de 23 de ani, au suferit traumatisme incompatibile cu viața și au decedat pe loc.
Poliția continuă acțiunile procesuale necesare pentru a clarifica toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv viteza de deplasare și alte posibile cauze.
-
Moldova6 zile în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova6 zile în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova5 zile în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova7 zile în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova4 zile în urmăDublă tragedie, la Hîncești: Două femei au murit într-o casă cuprinsă de flăcări
-
Moldova6 zile în urmăImpact violent la Drochia. Un șofer, descarcerat din mașină de salvatori după o coliziune frontală
-
Moldova5 zile în urmăAlcool la volan, pericol pe drumurile din Ialoveni. Trei șoferi, depistați în ultimele ore
-
Moldova6 zile în urmăMeșter în radioelectronică, trimis în judecată după nouă ani de pornografie infantilă
