Moldova
Accidentul cu implicarea polițiștilor, la Sîngerei: Trei angajați au fost concediați, iar șeful IP Sîngerei a fost sancționat disciplinar
Inspectoratul General al Poliției vine cu precizări din cadrul anchetei de serviciu cu privire la acțiunile polițiștilor din Inspectoratul de Poliție Sîngerei, în cazul accidentului care a avut loc la 17 decembrie 2022.


Menționăm că, șeful Inspectoratului de poliție Sîngerei a fost sancționat disciplinar cu retrogradare cu un grad special, iar trei angajați, dintre care unul cu funcție de conducere, au fost concediați.
Alți doi polițiști au fost sancționați cu mustrare aspră.
În privința celor doi polițiști implicați în accidentul rutier ancheta continuă.
Amintim că, totul ar fi avut loc în data de 17 decembrie, pe traseu, în apropierea satului Mihailovca. Încă atunci pe internet au apărut postări privind accidentul, autorii scriind că cei doi ar fi fost trimiși după muzică să prelungească sărbătoarea, însă, șoferul ar fi pierdut controlul volanului derapând de pe traseu.
Ulterior, pe 22 decembrie, membrii consiliului raional au triumis un demers către minister pentru ca ei să investigheze cazul. Potrivit documentului, conducerea inspectoratului, în încercarea de a ascunde faptele, au evacuat pe ascuns mașina, și au dus-o la un Centru de reparații din Prepelița. Mai mult, la sosirea Ambulanței la locul accidentului oamenii legii au au refuzat să permită preluarea răniților. Un polițist grav accidentat a fost transportat la Spitalul din Telenești, pentru a ascunde urmele accidentului, iar celălalt, cu răni mai ușoare, ar fi fost dus la spitalul din Sângerei, declarând că a căzut de la balconul Restaurantului unde sărbătoreau, de la o înălțime de 5 metri, fiind în stare de ebrietate.
Inspectoratul General al Poliției a inițiat atunci o anchetă de serviciu internă pentru a stabili circumstanțele accidentului rutier.
În context, conducerea IGP declară că nu tolerează astfel de încălcări disciplinare în Poliție. Indiferent de grad, statut sau funcția deținută, toți polițiștii care nu-și vor îndeplini atribuțiile de serviciu și nu vor da dovadă de responsabilitate și integritate, vor răspunde conform legii.


Moldova
/VIDEO/ Scandal și pumni la Ciocana din cauza unei parcări. Ce spune poliția
Astăzi pe rețelele de socializare a apărut un video cu o ceartă dintre doi șoferi din Capitală, care s-a soldat cu pumni.


Incidentul a avut loc aseară la Ciocana. În filmuleț sunt surprinși șoferii tensionați din cauza parcării și respectiv unul dintre bărbați țintit la pământ, transmite Știri.md.
Potrivit martorilor cel de jos e șoferul care a parcat mașina neregulamentar, tot el i-a dat una celui cu evacuatorul și a fost împins căzând jos.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati ne-a declarat că poliția a fost solicitată în seara zilei de ieri pe bd. M. cel Bătrân, pe motivul parcări neregulamentare din partea a doi șoferi. La fața locului s-a solicitat un evacuator. Ca rezultat, între conducătorul evacuatorului și unul dintre șoferi s-a iscat un conflict.
Ulterior, persoanele implicate s-au împăcat, iar acum circumstanțele se stabilesc.
Moldova
/FOTO/ O femeie a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova
O femeie, cetățeană a Republicii Moldova, a fost transportată de urgență din Polonia în R.Moldova cu echipajul SMURD. Femeia, în vârstă de 54 de ani, suferise în urma unui accident rutier și avea nevoie de îngrijiri medicale.


Operațiunea transfrontalieră a fost efectuată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă, transmite Știri.md.
Femeia a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.
Ulterior, în urma comunicării între autoritățile medicale din R.Moldova și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Astfel, echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă.
Pe parcursul drumului, femeia nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată.
Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.
Moldova
Un ucrainean a ajuns în Moldova înotând în Nistru: A avut nevoie de asistență medicală
Un bărbatul de 36 de ani, sumar îmbrăcat, a fost depistat de către polițiștii de frontieră din Otaci, după un schimb de informații cu grănicerii ucraineni. A fost nevoie de intervenția lucrătorilor medicali, deoarece tânărul se simțea rău după trecerea apelor reci ale Nistrului.


Potrivit informațiilor, astăzi, 3 februarie 2023, în jurul orei 12:40, pe direcția Moghiliov-Podolsk-Călărăușeuca a fost surprins străinul. Din spusele acestuia s-a aflat că venea de la Kiev și intenționa să ajungă tocmai în Israel, unde se afla o rudă cu probleme de sănătate, transmite Știri.md.
Legal i-a fost interzisă ieșirea din Ucraina, fapt ce l-a motivat să încerce în mod clandestin. În timpul documentării, persoanei i s-a făcut rău și operativ, patrula SPF Otaci a solicitat la serviciul 112 un echipaj medical pentru a-i acorda ajutorul necesar.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Imagini +18: „Nu-i da peste față”. O fată a fost filmată cum o snopește pe alta în bătăi într-o odaie de cămin
-
Diaspora4 zile în urmă
/VIDEO/ A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani, în Italia
-
Moldova7 zile în urmă
L-a dus la o stână de oi și l-a chinuit mai bine de doi ani. Un bărbat de 40 de ani, condamnat
-
Moldova4 zile în urmă
I-a bătut pentru că vorbeau în limba rusă. Un tânăr de 27 de ani, condamnat la 25 de ani de închisoare
-
Moldova4 zile în urmă
Caz tragic în capitală, la miezul nopții. O tânără de doar 25 de ani s-a aruncat în gol de la etajul nouă
-
Moldova3 zile în urmă
Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un camion, la Sângerei
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Ai zece minute să te gîndești, altfel, pozele ajung la familia ta”. Schema de șantaj, pusă pe roate de mai mulți pușcăriași din țară
-
Moldova6 zile în urmă
L-a bătut și înjunghiat de mai multe ori, lăsându-l să moară într-o baltă de sânge. Inculpatul este un bărbat de 63 de ani