Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ La un pas de accident cu o maşină de poliţie noaptea, cu girofar, dar fără sirenă, în Chişinău

Regulamentul de circulaţie rutieră din Moldova impune maşinile cu regim special de prioritate să aibă girofarul inclus atunci când sunt în misiune şi vor să facă uz de prioritatea specială, dar nu şi sirena, cele două completându-se opţional una pe cealaltă.

Publicat

Totuşi, observarea din timp a unei maşini cu regim prioritar este mult mai eficientă şi sigură dacă aceasta are şi girofarul şi sirena inclusă, scrie Piataauto.MD.

Un vizitator ne-a expediat la redacţie un video printr-o situaţie în care a trecut el, fiind la un pas de un accident cu o maşină de poliţie noaptea, deşi acea maşină avea girofarul inclus.

Totul se întâmplă pe un drum mai slab circulat din Chişinău, cu acces spre câteva blocuri şi alte teritorii. Maşina de poliţie a dat brusc să iasă dintr-o curte şi a inclus girofarul, dar nu şi sirena. Din cauza formei acelei ieşiri, maşina de poliţie şi luminile ei s-au făcut văzute doar în ultima secundă, şoferul autor al filmării având efectiv o secundă de reacţie şi frânare.


Din fericire, avea o viteză mixă şi totodată a reacţionat şi poliţistul de la volanul maşinii sale frânând, dar autorul filmării ne spune că a conştientizat că o fracţiune de secundă ar fi făcut diferenţa şi în caz de accident, el ar fi fost vinovat, deşi n-ar fi ignorat vreo regulă de circulaţie. Este, deci, unul din acele cazuri care pot apărea spontan şi imprevizibil, şi care, odată văzut, te poate motiva să mergi şi mai precaut în asemenea zone cu vizibilitate redusă.

 


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.

Scene desprinse parcă dintr-un film s-au petrecut în raionul Criuleni, unde un tânăr de 27 de ani a fost atacat în timp ce mergea spre casă. Totul a început cu o femeie pe bicicletă și s-a încheiat cu un jaf în toată regula, comis de trei bărbați și biciclista, care acum se află în arest preventiv.

Publicat

Victima le-a spus polițiștilor că a fost abordată inițial de o tânără, care în timpul discuțiilor i-ar furat telefonul din buzunar și a fugit către o mașină aflată în apropiere. Tânărul a încercat să-și recupereze bunul, dar a fost forțat să urce în automobil, unde ar fi fost agresat și jefuit și de un lanț de aur. După care, cei patru suspecți au plecat imediat de la fața locului.
Oamenii legii au identificat și reținut suspecții în urma unor acțiuni speciale de investigație. Cei patru – cu vârste între 27 și 47 de ani – sunt originari din Strășeni, Criuleni și Cricova.
Ei au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru jaf. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 7 ani de închisoare. Între timp, ancheta continuă pentru a verifica dacă indivizii sunt implicați și în alte infracțiuni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șoferul care a provocat un accident teribil la Bălți, și-a aflat sentința. A fost condamnat la cinci ani de pușcărie.

Șoferul de 38 de ani care a provocat un grav accident rutier în Bălți, soldat cu decesul unei copile de opt ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în penitenciar de tip deschis. El va trebui să achite familiei victimei și despăgubiri de două milioane de lei. Decizia a fost pronunțată în după-amiaza zilei de 10 iunie, de magistratul Alexandru Roșca de la Judecătoria Bălți, în lipsa inculpatului. Acesta a refuzat să se prezinte în fața instanței.

Publicat

„Se recunoaște vinovat Lungu Sergiu Dumitru în săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 264, alineatul 4, Cod Penal și în baza acestei legi stabilește numitului pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani.”

Procurorul de caz spune că decizia este una echitabilă.

ADRIAN PĂVĂLEANU, PROCUROR: „Este o hotărâre echitabilă pentru fapta săvârșită de Lungu Sergiu, în principiu. După cum a spus instanța, va trebui să achite un milion de lei prejudiciu moral și un milion de lei prejudiciu material.”


Tragedia a avut loc în noaptea de 6 ianuarie 2025, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Alexandr Pușkin din municipiul Bălți. Potrivit Poliției, șoferul, aflat la volanul unui bolid de lux, a ignorat culoarea roșie a semaforului și a lovit lateral un taxi, care circula regulamentar. În mașina de taxi se aflau o femeie de 44 de ani și fiica sa de opt ani. Copila a decedat pe loc, iar mama acesteia și taximetristul au suferit diverse traumatisme, și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Rezultatele testului Drager au arătat că șoferul responsabil de accident avea o concentrație de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, de peste trei ori peste limita legală. Mai mult, în momentul coliziunii acesta fugea de un echipaj de poliție. Anterior, bărbatul fusese cercetat în repetate rânduri pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere. În ianuarie 2024, el a comis un accident în aceeași zonă, doar că atunci nu au fost înregistrate victime.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie la Botanica: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime.

Dimineață marcată de tragedie în sectorul Botanica al Capitalei. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit pe loc, după ce a căzut de la etajul șase al unui bloc de locuințe de pe strada Sarmizegetusa. Incidentul s-a produs la primele ore ale zilei de 11 iunie.

Publicat

Câțiva trecători au depistat bărbatul căzut la sol și au solicitat de urgență ajutorul echipelor specializate. La fața locului au intervenit imediat echipajele de poliție și un echipaj medical, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic – impactul cu solul a fost fatal.
Potrivit medicului legist, pe corpul bărbatului nu au fost depistate semne de moarte violentă, în afară de cele provocate de căderea de la înălțime.
Cazul este acum investigat de polițiștii sectorului Botanica. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.


Citește mai departe

topul săptămânii