Rețele de socializare

Moldova

Un fost angajat al Ambasadei Moldovei la București, cercetat pentru abuz de serviciu. A restituit la bugetul de stat peste 1 milion de lei

Un consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București a fost pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu și a restituit vineri, 2 decembrie, o parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat în valoare de 1 796 622 lei.

Publicat

Funcționarul a intrat în vizorul Centrului Național Anticorupție și al procurorilor anticorupție în 2020, după ce a devenit cunoscut faptul că acesta ar fi perceput taxe de la cetățenii Republicii Moldova pentru echivalarea permiselor de conducere moldovenești în românești, pe care nu le-a reflectat în contabilitatea misiunii diplomatice. În 2020, ofițerii CNA au ridicat mai multe acte de la sediul Ambasadei noastre de la București în cadrul cauzei penale pornite pe abuz de serviciu.

Pe data de 1 decembrie, funcționarul a fost pus sub învinuire de procurorii Procuraturii Anticorupție, iar pe data de 2 decembrie a depus pe contul, deschis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, o parte din suma stabilită ca prejudiciu în dosar. Astfel, învinuitul a restituit 1 020 000 de lei, urmând să achite încă 776 626 lei.

Potrivit actului învinuirii, în perioada aflării în misiune diplomatică în funcția de consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România, de la 30.01.2017 până la 01.08.2020, învinuitul a perfectat, a semnat personal și a eliberat persoanelor fizice 8929 adeverințe de confirmare a permiselor de conducere, eliberate de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în scopul preschimbării permiselor de conducere moldovenești pe cele românești. Din numărul total de acte, 2566 au fost eliberate fără prezentarea de către beneficiari a chitanței sau a copiei ordinului de plată privind intrarea sumei în cont. În așa mod, funcționarul a ascuns numărul real de solicitări de servicii consulare și a însușit taxele consulare și taxele aferente pentru eliberarea adeverințelor. Respectiv, în bugetul de stat nu a fost încasată taxa consulară de 30 de Euro şi taxa aferentă de 5 Euro pentru fiecare adeverință, în total fiind calculată suma de 89 810 Euro, echivalentul a 1.796.622 lei BNM.


La 23.09.2022, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost recunoscut în calitate de parte vătămată și parte civilă pentru încasarea din contul învinuitului a sumei de 89 810 Euro, echivalentul a 1.796.622 lei BNM, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin fapta investigată în prezenta cauză penală.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.

Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.

Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.

Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.


Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.

Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.

Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.


Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.

80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.

Publicat

Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.

La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.


În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.

Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii