Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii de la incendiul din raionul Orhei. Proprietarul s-ar fi automutilat cu un cuțit și a omorât bovinele din gospodărie

Ies la iveală noi detalii de la incendiul din localitatea Morovaia, raionul Orhei. Potrivit poliției, bărbatul a fost depistat într-o construcție adiacentă a locuinței, cu o plagă tăiată la mână.

Publicat

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău, a declarat că oamenii legii au înregistrat un apel telefonic al unui bărbat de 34 de ani care a comunicat că la domiciliul părinților săi din aceiași localitate, a izbucnit un incendiu.

Imediat la fața locului s-a deplasat echipa de reacționare 112, unde deja se afla echipa de pompieri, care se luptau cu flăcările.

Pompieri, au depistat într-un șopron, care se afla separat de casă, proprietarul gospodăriei în vârstă de 55 de ani, fără cunoștință care avea o plagă tăiată la mână.


Ca urmare cercetării la fața locului, au mai fost depistate trei vite mari cornute, dintre care două din ele erau moarte, cu urme de sânge și plăgi în regiunea gâtului.

Preliminar se presupune că au fost mutilate de către proprietar.

La fel în gospodăria dată, au fost depistate mai multe bancnote a câte 200, 500 și 1000 lei moldovenești, care erau tăiate mărunt, inclusiv actele de identitate proprietarului și soției acestuia.


Bărbatul a fost transportat de către serviciul de urgență la spitalul r.Orhei, pentru îngrijiri medicale, iar mai târziu acesta a fost transferat la Spitalul de psihiatrie din or.Orhei.

Potrivit vicedirectorului medical al Spitalului Raional Orhei, Elena Palanciuc, la internare, starea bărbatului era gravă.

„La internare, pacientul manifesta un comportament agresiv, având delir alcoolic, fiind în stare de ebrietate avansată. Ar fi sărit la bătaie la medici, cu agresiune, cu mare greu a fost fizat până dimineață, iar deja dimineața a fost transferat la spitalul de psihiatrie”.


Amintim că incendiul a izbucnit în noaptea de 21 noiembrie, aproape de ora 01.00.

Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 03:19. După mai multe ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat focul la ora 06:03. În urma incendiului a fost afectat acoperișul locuinței, dar și mai multe bunuri materiale dintr-o odaie cu suprafața de 15 m2.


Totodată incendiul s-a răspândit asupra garajului din apropiere, iar focul a distrus complet un automobil și parțial un tractor din interiorul garajului. În timpul lichidării incendiului, salvatorii au reușit să preîntâmpine o posibilă deflagrație, evacuând din interiorul locuinței 2 butelii cu gaz.

Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii