Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat din Fălești, pe banca acuzaților, bănuit că și-ar fi determinat soția să se sinucidă

La data de 03.11.2022, Procuratura raionului Fălești, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de violență în familie care s-a soldat cu sinuciderea victimei (infracțiune prevăzută de art. 201/1 alin. (3) lit.b) din Codul penal).

Publicat

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Fălești și ai Inspectoratului de Poliție Fălești, s-a stabilit, că învinuitul, sistematic aplica violenţa asupra soţiei și a copiilor, manifestată fizic şi psihic prin amenințări verbale, înjurături şi aplicarea de lovituri.

Pe parcursul conlocuirii cu victima, pentru unele acțiuni violente, învinuitul a fost sancționat contravențional de mai multe ori.

Deși anterior a fost sancționat, învinuitul a continuat acțiunile sale infracționale, astfel că la 15.05.2022, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aproximativ în jurul orelor 11:00, în timp ce se afla la domiciliul comun cu familia, a inițiat în prezența copiilor minori un conflict cu soția s-a exprimat prin aplicarea asupra soției a multiplelor lovituri cu pumnii și picioare pe diferite părți ale corpului, cauzându-i ultimei, conform raportului de expertiza, leziuni corporale medii.


În aceeași zi, aproximativ la orele 20:30, învinuitul, încălcând ordinul de restricții emis în privința acestuia, a venit la domiciliul comun cu victima, urmare a cărui fapt victima, fiind sub influența frământărilor apăsătoare, apărute în rezultatul comportamentului agresiv al soțului, manifestat sistematic prin persecuție, jignire, înjosirea demnității, şi cauzarea vătămărilor corporale, s-a încuiat într-o odaie și în prezența fiicei minore de 10 ani, a recurs la actul de sinucidere prin strangularea cu un colan.

La moment, învinuitului se află în arest preventiv.


Advertisement

Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii