Rețele de socializare

Moldova

Un polițist de frontieră, directorul unui centru de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale și încă un complice, reținuți de CNA: Ar fi luat 24 000 de lei mită

Un angajat al Poliției de frontieră și directorul filialei Cantemir a ÎS ”Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională” au fost reținuți de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență, corupere pasivă și fals în acte publice. Aceștia sunt bănuiți că ar fi luat mită în valoare de 24 000 de lei pentru a ajuta un bărbat să obțină mai ușor permisul de conducere.

Publicat

Potrivit anchetei, polițistul de frontieră, în complicitate cu șeful filialei Cantemir a Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională, ar fi pretins și primit de la un bărbat 24 000 de lei, sub pretextul că ar avea influență asupra mai multor angajați ai filialei Cantemir a Centrului și ai Secției înmatricularea mijloacelor de transport și calificarea conducătorilor auto din Cahul care, la rândul lor, ar putea favoriza susținerea cu succes a examenului auto, cu toate că solicitantul nu a frecventat orele de instruire și se afla la evidența medicului narcolog.

În urma măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală întreprinse, polițistul de frontieră și administratorul au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și au fost reținuți pentru 72 de ore.

Totodată, ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție, oficiul Sud anunță despre al treilea complice al polițistului de frontieră, reținut aseară pentru trafic de influență, corupere pasivă și fals.


Este vorba despre tatăl vitreg al angajatului Poliției de frontieră care, la moment, se află în Penitenciarul nr. 5 din Cahul.
Până a ajunge la închisoare, fiind condamnat pentru alte fapte infracționale, acesta ar fi acționat în complicitate cu fiul său vitreg în comiterea traficului de influență, prin care ar fi organizat obținerea unui permis de conducere prin susținerea influenței asupra unor funcționari ai Centrului de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională, filiala Cantemir, și ai Secției înmatricularea mijloacelor de transport și calificarea conducătorilor auto din Cahul.
În prezent au loc acțiuni de urmărire penală în penitenciar.

Reamintim, că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii