Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ 200 de euro ar fi oferit un moldovean pentru un permis de conducere românesc falsificat

Un tânăr din Moldova ar fi oferit 200 de euro pentru a intra în posesia unui permis de conducere românesc, cu semne clare de falsificare. Ieri, 12 octombrie 2022, conaționalul s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe direcția ieșire din țară.

Publicat

Pentru formalitățile de control, la linie s-a apropiat un autocar de rută ocazională „Moldova-Franța”. În baza analizei de risc, unii pasageri au fost supuși controlului suplimentar de către polițiștii de frontieră. Ca urmare, la un cetățean moldovean, în vârstă de 21 de ani, a fost depistat un permis de conducere, care are fi emis de către autoritățile române pe numele posesorului. Din cercetările primare, polițistul de frontieră a observat o diferență în datele de identitate, ulterior cu ajutorul tehnicii din dotare a fost stabilit că actul este falsificat.

La cele depistate, tânărul a declarat că permisul și l-a cumpărat în Franța, achitând pentru el 200 de euro. A justificat ilegalitatea prin faptul că își dorea un loc de muncă stabil și mai bine plătit peste hotare.

În repercusiune, documentul cu pricina a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză tehnico-științifică al IGPF. Cercetările pe caz continuă.


 


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii