Moldova
Un director de companie și doi brokeri vamali, care au cauzat prejudicii de peste 6 milioane lei statului, vor compărea pe banca acuzaților
Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță terminarea urmăririi penale în privința unui director de companie și broker vamal, care au cauzat prejudicii de peste șase milioane lei statului, la importul produselor de tutun din Danemarca și Belgia, în 2019 și 2020.
Suplimentar celor trei, cu vârste de 26, 29 și 36 de ani, oamenii legii au terminat urmărirea penală și în privința companiei care a solicitat serviciile de brokeraj investigate. Mai exact, directorul companiei s-a pus de acord cu brokerii în cauză să indice în actele de vămuire faptul că importau în Moldova „tutun și înlocuitori de tutun,” pe când în realitate, în rezultatul probelor prelevate de oamenii legii și trimise la laborator, a fost stabilit că marfa de fapt constituie „tutun tăiat fin, destinat rulării în țigarete.”
Așa cum aceștia-și vămuiseră marfa pe culoarul verde, schema a fost deconspirată în primăvara anului curent, după reverificarea declarațiilor vamale. Prin urmare, oamenii legii au stabili că dreptul de import calculat a fost astfel ilegal redus cu peste șase milioane de lei, pe care compania importatoare pusă sub învinuire a refuzat să le achite în folosul statului.
Potrivit legii, eschivarea de la achitarea drepturilor de import se pedepsește cu amendă de până la 350.000 lei sau cu închisoarea pentru un termen de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani; iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 800.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Acum urmează ca procurorii PCCOCS să trimită dosarul penal în judecată pentru examinarea acestuia în fond, timp în care cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
Arme, muniții și accesorii pentru acestea, găsite în casa unui bărbat de 59 de ani din Hîncești. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, iar acum încearcă să afle de unde provin armele și dacă au fost puse în circulație ilegal.
Bărbatul este suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul penal. Printre acestea erau arme, muniții și accesorii pentru arme, toate deținute, potrivit anchetatorilor, fără acte legale.
Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili de unde au fost procurate armele și în ce condiții au ajuns în posesia bărbatului. Totodată, oamenii legii încearcă să afle dacă acesta ar fi avut complici sau dacă armele și munițiile au fost transmise și altor persoane.
Bărbatul este cercetat penal, iar până la o eventuală decizie definitivă a instanței beneficiază de prezumția nevinovăției.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă de până la 67.500 de lei.
Moldova
/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.
O nouă „minune” pe străzile capitalei, surprinsă de polițiști. Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce apela la mila trecătorilor, folosindu-se de un scaun cu rotile. Doar că, în momentul în care oamenii legii au intervenit, acesta ar fi demonstrat că se poate deplasa fără probleme.
Bărbatul a fost observat de echipajul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în timp ce solicita bani de la trecători și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lăsând impresia că ar avea probleme locomotorii.
Polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili situația reală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu prezenta probleme medicale care să-i limiteze deplasarea. Mai mult, în momentul intervenției, acesta s-ar fi ridicat din scaunul cu rotile și s-ar fi deplasat fără niciun sprijin.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentarea cazului. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional.
Poliția reamintește că folosirea unor metode înșelătoare pentru a obține bani de la cetățeni poate atrage răspundere conform legii și îndeamnă oamenii să fie atenți atunci când oferă ajutor persoanelor care apelează la mila publică.
Moldova
/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.
Cei trei moldoveni cercetați în dosarul celor nouă lingouri de aur, în valoare de peste 19 milioane de lei, ajung în fața magistraților. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată presupusul instigator și cei doi complici ai săi, după ce aurul a fost descoperit în luna februarie, la vama Leușeni.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei ar fi pus la cale schema și ar fi avut și rolul de autor al tentativei de contrabandă. Bărbatul a venit în calitate de pasager în Moldova cu microbuzul care transporta colete din afara țării. Dar, înainte de a ajunge la frontieră, acesta ar fi apelat la doi complici – proprietarii microbuzului și persoana care angaja șoferii.
Cei doi i-ar fi indicat locul unde aurul putea fi ascuns pentru a trece de controlul vamal. Lingourile au fost puse într-o ladă cu scule și piese de schimb din compartimentul marfar al microbuzului.
Planul nu a mers însă până la capăt. La vama Leușeni, inspectorii Serviciului Vamal au găsit într-o pungă neagră șase lingouri de aur, învelite în folie alimentară. În același loc erau ascunse și alte trei fragmente de lingouri.
În total, au fost ridicate peste 7 kilograme de aur, cu o valoare estimată la peste 19 milioane de lei.
Bărbatul acuzat că ar fi organizat transportul susține că ar fi găsit aurul în Belgia, într-o cutie ruginită, în timp ce lucra la renovarea unei case. Procurorii spun însă că acesta ar fi făcut și declarații false în vamă, afirmând că nu avea nicio legătură cu aurul descoperit.
După depistarea metalului prețios, oamenii legii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în nordul țării. În urma investigațiilor, celor trei le-au fost formulate acuzații pentru tentativă de contrabandă.
Acum, după finalizarea urmăririi penale, dosarul ajunge în instanță. Procurorii PCCOCS au expediat cauza Judecătoriei Chișinău, unde urmează să fie examinată și să se decidă dacă cei trei sunt vinovați.
În cazul presupusului instigator, procurorii au adăugat și acuzația de declarație mincinoasă, acesta recunoscându-și parțial vina.
Între timp, microbuzul folosit la transport a fost pus sub sechestru, iar aurul ridicat a fost transmis spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat.
Pentru contrabandă, legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Iar pentru declarații mincinoase, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova7 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova6 zile în urmăDe pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.
-
Moldova7 zile în urmăMinor trimis după gratii: A fost condamnat la închisoare pentru distribuirea drogurilor.
-
Moldova6 zile în urmăDrochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
