Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Poliția oferă video cu momentul reținerii bărbatul din Ocnița care și-ar fi violat fiica vitregă

Caz șocant, în raionul Ocnița. Un bărbat de 45 de ani este acuzat că și-ar fi violat fiica vitregă de 12 ani de mai multe ori, iar totul a început când mama copilei se afla la maternitate.

Publicat

Bărbatul a trăit în concubinaj cu mama fetei de 32 de ani, timp de 4 ani, iar faptele învinuitului s-au desfășurat timp de aproape un an și jumătate.

Minora le-a relatata oamenilor legii că tatăl ei vitreg, în scopul convingerii ei, îi spunea că ar avea sentimente pentru mama sa, iar faptele s-au repetat, inclusiv cu acțiuni violente cu caracter sexual, însoțite de aplicarea forței fizice și în perioadele în care mama victimei era spitalizată ulterior nașterii, timp în care cea de-a doua fiică cu vârsta de șapte ani era lăsată-n grija bunicilor. Bărbatul a fost plasat în arrest preventiv încă în luna iunie, unde se află până în prezent, iar acum, dosarul de învinuire a acestuia a ajuns pe masa magistraților.

Copila a beneficiat de consiliere psihologică și actualmente este plasată într-un centru specializat. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 20 de ani de pușcărie sau detențiune pe viaţă.




Moldova

/VIDEO/ Parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate – depistate de vameși

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un microbuz ce se deplasa din Turcia spre Republica Moldova.

Publicat

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus controlul amănunțit al unității de transport.

În rezultatul controlului, prin utilizarea scanerului “Rapiscan 628XR”, în mai multe cutii și genți, au fost depistate parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

Documentată pe acest caz este o tânără, în vârstă de 21 de ani.


Marfa a fost ridicată, iar investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un Opel a ars în Capitală: Motorul și jumătate de salon, distruse

Un automobil Opel a fost cuprins de flăcări pe o stradă din Capitală. Momentul a fost filmat.

Publicat

Contactată de Știri.md, Liliana Pușcașu, ofițer de presă din cadrul IGSU, ne-a declarat că apelul la 112 a fost recepționat la ora 10:33.

A luat foc un automobil de model Opel.

Din fericire, victime nu au fost raportate.


Potrivit IGSU, a ars o secțiune a motorului și 50% din salon.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:52.


Cauza și circumstanțele se stabilesc.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un tânăr de 18 ani a încercat să treacă frontiera cu 5.800 de țigări

Polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au contracarat o tentativă de trecere ilegală peste frontiera de stat a 5.800 de țigări.

Publicat

În rezultatul controlului asupra pasagerilor de la cursa Chişinău – Londra și bagajelor acestora, în valiza unuia au fost depistate 290 de pachete țigări, transmite Știri.md.

Documentat este un conațional, în vârstă de 18 ani.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.



Citește mai departe

topul săptămânii