Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un minor și doi tineri distribuiau droguri în Grădina Botanică și Parcul Dendrariu din capitală. Au fost ridicate narcotice de circa 150.000 lei

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au anihilat un grup infracțional cu activitate de distribuire a drogurilor în Grădina Botanică și Parcul Dendrariu din capitală.

Publicat

Doi membri ai grupului – un minor cu vârsta de 17 ani și o tânără de 21 de ani – au fost reținuți în flagrant, în timp ce plasau droguri în Grădina Botanică, iar potrivit informațiilor operative, aceștia își desfășurau activitatea infracțională și în Parcul Dendrariu. La momentul reținerii, oamenii legii au ridicat de la aceștia peste 100 pliculețe cu droguri.

Astfel, urmare a perchezițiilor efectuate de oamenii legii, inclusiv la domiciliile acestora și a unui complice cu vârsta de 20 de ani, au fost ridicate droguri de tip PVP (sintetice, denumite ”sare”) și marijuana, care pe piața neagră valorează circa 150.000 lei. De asemenea, au fost ridicate și alte obiecte și dispozitive folosite la traficarea drogurilor: cântare la scară mică, telefoane mobile și cartele bancare.

Totodată, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au obținut material probatoriu despre rolul fiecăruia în activitatea infracțională, inclusiv în comunicarea cu clienții, realizată printr-o platformă criptată conectată la internet. Urmare a reținerii, procurorii le-au formulat și prezentat tuturor trei învinuirile pentru punerea în circulație a drogurilor în cadrul unui grup organizat, iar ulterior au solicitat și obținut în instanța de judecată plasarea acestora în arest preventiv pentru 30 de zile, cu excepția minorului care potrivit legii este cercetat în libertate.


Investigațiile continuă, în privința întregului spectru infracțional al acestora, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Nenorocire într-o familie din Bălți: Un minor de 4 ani, internat în reanimare după ce căzut de la etaj.

Nenorocire într-o familie din capitala de nord a țării! Un băiețel de doar 4 ani a ajuns de urgență la spital, după ce a căzut în gol de la etajul patru al blocului în care locuia. Incidentul s-a produs în seara zilei de 9 iulie, pe o stradă din municipiul Bălți, sub privirile șocate ale trecătorilor.

Publicat

Apelul la serviciul unic 112 a fost înregistrat în jurul orei 18:10. La fața locului au fost trimise imediat echipaje de poliție și ambulanța. Medicii au preluat copilul în stare extrem de gravă și l-au transportat la spital, unde este internat în secția de reanimare.

Potrivit poliției, copilul ar fi căzut în momentul în care s-a sprijinit de o plasă de protecție de la fereastră, care nu a rezistat greutății. În momentul incidentului, mama minorului se afla în apartament.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.


În acest context, poliția vine cu un apel repetat către toți părinții și persoanele care au în grijă minori. Aceștia sunt îndemnați să supravegheze permanent copiii, în special dacă locuiesc la bloc, să se asigure că minorii nu au acces la ferestre sau balcoane, să instaleze sisteme speciale de blocare a geamurilor sau grilaje de siguranță. Prevenirea tragediilor este o responsabilitate comună. O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.

Un bărbat de 38 de ani din România este cercetat penal, după ce ar fi constrâns o copilă de doar 11 ani, din Chișinău, să-i trimită fotografii cu caracter sexual printr-o aplicație online. Individul, originar din Brașov, a primit cinci imagini, apoi ar fi insistat ca fata să-i mai trimită și altele, iar dacă nu o va face, învinuitul ar fi amenințat-o că va trimite imaginile familiei sale.

Publicat

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, sub presiunea șantajului, copila i-ar mai fi trimis trei imagini, în care a fost determinată de învinuit să facă gesturi intime, inclusiv în conversații video cu el.
Când copila a refuzat să îi mai trimită alte imagini decât cele opt, individul l-a contactat pe tatăl fetei, pe o rețea de socializare și i-a trimis două din acele fotografii intime. Bărbatul a anunțat imediat autoritățile din Chișinău. Ulterior, procurorii din Republica Moldova au cerut suportul colegilor din România pentru a afla cine deținea adresa IP și unde locuia persoana vizată, în Brașov.
Astfel, în cele din urmă autoritățile române au bătut la ușa suspectului.
Au urmat percheziții în locuința suspectului. Au fost ridicate două telefoane și un laptop, care au fost analizate de experți.
Astfel, bărbatul a fost chemat la Chișinău, unde i s-au adus acuzațiile. Procurorii PCCOCS l-au învinuit de trei fapte grave: trafic de copii, pornografie infantilă, deoarece a cerut, a folosit și a păstrat imagini intime cu ea și încălcarea vieții private, pentru că a trimis intenționat acele imagini nud altor persoane.
Procurorii PCCOCS au dispus efectuarea și altor măsuri procesual-penale, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În context, oamenii legii încurajează părinții, precum și alți membri ai familiei copiilor cu acces la aplicații de comunicare electronică, să supravegheze comportamentul online al copiilor și relațiile pe care și le-ar putea forma.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Urmărire ca în filme pe străzile capitalei: Un șofer beat, reținut după o cursă periculoasă cu poliția.

Seară cu adrenalină maximă în capitală! Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a ignorat somațiile legale de a opri și a declanșat o urmărire ca-n filme pe mai multe străzi ale orașului. Totul s-a întâmplat în data de 9 iulie, când șoferul a fost surprins circulând cu viteză excesivă și efectuând manevre periculoase în trafic.

Publicat

Inspectorii de patrulare i-au făcut semn să tragă pe dreapta, dar bărbatul a apăsat și mai tare pedala de accelerație, sfidând complet regulile de circulație. În doar câteva minute, zona s-a transformat într-un adevărat câmp de operațiuni. Mai multe echipaje au fost mobilizate pentru a-l intercepta, iar urmărirea s-a desfășurat pe mai multe străzi ale orașului.

În cele din urmă, polițiștii au reușit să-l blocheze pe șoferul vitezoman cu o ambuscadă organizată pe strada Vasile Lupu. Sub ochii trecătorilor adunați în zonă, bărbatul a fost scos din mașină și încătușat.

Imediat ce a fost tras pe dreapta, oamenii legii au constatat că șoferul era vizibil în stare de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a confirmat bănuiala – 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani și reținut pentru 72 de ore. Mașina acestuia a fost ridicată și transportată la o parcare specială.

Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, comportament agresiv în trafic, dar și refuzul de a se conforma indicațiilor legale ale forțelor de ordine.


Citește mai departe

topul săptămânii