Rețele de socializare

Moldova

Amenințări în trafic, în Chișinău. Șoferul unui BMW a amenințat un alt șofer cu un pistol

Un șofer la volanul unui BMW în dimineața de ieri a amenințat cu un pistol pneumatic pe șoferul unui alt automobil implicat în trafic rutier.

Publicat

Contactată de Știri.md, Natalia Stati, ofițer de presă din cadrul Poliției Capitalei, ne-a declarat că apelul la 112 a fost recepționat în data de 16 septembrie la ora 10:47.

Un bărbat de 46 de ani a comunicat că în timp ce se deplasa la volanul automobilului său de model BMW a fost depășit de un alt automobil de model BMW, unde conducătorul ultimului automobil i-a arătat gesturi cu mâna referitor la modul de conducere a automobilului după care i-a arătat, prin geam, un obiect asemănător cu un pistol, continuându-și ambii deplasarea.

Conducătorul care a arătat obiectul asemănător cu pistol a fost identificat.


Acesta s-a dovedit a fi de 21 de ani și a predat un obiect asemănător cu pistol pneumatic pentru care a declarat că nu deține acte.

Obiectul dat asemănător cu pistolul a fost ridicat și urmează a fi expediat la CTC-EJ pentru efectuarea examinării.

Totodată, tânărul a comunicat că nu a avut intenția de a amenința.


Cazul este înregistrat și urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Moldova

/VIDEO/ Furt de 55 de mii de lei la Bălți: Un bărbat de 28 de ani ar fi furat portofele și genți dintr-un depozit comercial.

Un bărbat de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi furat bunuri de zeci de mii de lei dintr-un depozit din Bălți. Suspectul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit poliției, furtul ar fi avut loc în noaptea de 2 spre 3 aprilie, când bărbatul ar fi pătruns într-un depozit de păstrare a mărfii aparținând unui punct comercial din municipiul Bălți.

Din interior, acesta ar fi sustras mai multe bunuri, printre care portofele și genți. Prejudiciul cauzat agentului economic este estimat la aproximativ 55 de mii de lei.

În urma acțiunilor întreprinse de oamenii legii, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta are 28 de ani și a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.


Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă să fie sancționat conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Minori, bănuiți de furt: Doi băieți sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți.

Doi minori de 14 și 16 ani sunt cercetați penal după ce ar fi spart un garaj din Bălți și au furat mai multe telefoane mobile. Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică la zeci de mii de lei.

Publicat

Cazul a fost înregistrat după ce un bărbat de 35 de ani din municipiul Bălți a sesizat poliția, reclamând că din garajul său au dispărut mai multe bunuri.

Potrivit informațiilor acumulate de oamenii legii, doi adolescenți de 14 și 16 ani ar fi pătruns într-un garaj amplasat pe strada Libertății, după ce au deteriorat ușa. Odată intrați în interior, aceștia ar fi sustras mai multe telefoane mobile de diferite modele.

Valoarea totală a bunurilor furate a fost estimată la aproximativ 34.500 de lei.


Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar cei doi minori sunt cercetați penal. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.

Polițiștii reamintesc cetățenilor să acorde o atenție sporită siguranței bunurilor personale. Aceștia recomandă asigurarea corespunzătoare a garajelor și locuințelor, instalarea sistemelor de securitate și sesizarea imediată a organelor de drept în cazul observării unor persoane sau acțiuni suspecte.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie de jumătate de milion la Bălți: Trei persoane ar fi înșelat o femeie, pretinzând reprezentanți ai unor instituții de stat.

O femeie a rămas fără jumătate de milion de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai unor instituții de stat. Trei suspecți au fost reținuți de polițiștii din Bălți, iar o parte din bani a fost recuperată.

Publicat

Mai exact, oamenii legii au destructurat o schemă de escrocherie care ar fi provocat prejudicii considerabile unei femei de 46 de ani. În acest caz sunt vizați doi tineri de 23 și 25 de ani și o femeie de 49 de ani, originari din Rîbnița și Bălți.

Potrivit poliției, suspecții ar fi acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, specializat în înșelarea cetățenilor prin diferite pretexte. Aceștia ar fi contactat telefonic victima și s-ar fi prezentat drept angajați ai unor instituții de stat, convingând-o că trebuie să transmită bani pentru a soluționa o problemă inventată.

Astfel, femeia a transmis banii în trei tranșe, suma totală ajungând la 500 de mii de lei. Ulterior, potrivit poliției, banii au fost ridicați de suspecți în municipiul Bălți.


În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice persoanele bănuite și să le rețină. O parte din suma sustrasă a fost recuperată.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie în proporții deosebit de mari. Doi dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii