Rețele de socializare

Moldova

Escrocherii cu lemne pentru foc: Doi deținuți și o femeie la libertate – trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis pe banca acuzaților doi deținuți și o femeie aflată la libertate, după ce au primit aproape 100.000 lei în avans pentru pretinse vânzări a lemnelor de foc, care până într-un final nu au fost livrate.

Publicat

Schema a fost implementată de către cei trei membri ai grupului criminal organizat, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, iar sub conducerea procurorilor PCCOCS și ofițerilor din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a IGP a fost investigată păgubirea a 30 de persoane din diferite regiuni ale țării.

Astfel, datele dosarului penal relevă faptul că cei trei publicau anunțuri false pe internet privind comercializarea lemnelor de specii tari (salcâm, frasân, stejar), la un preț avantajos de 700-800 lei pentru un metru cub; iar de la clienții care-i apelau, pretindeau în avans diferite sume de bani cuprinse între 2000-8000 lei. Ulterior, banii erau transferați pe conturile create în acest scop de învinuiți, după care aceștia erau însușiți de către membrii grupului criminal organizat.

Cei doi bărbați au vârste de 22 și 31 de ani, fiind deținuți în penitenciarele din Leova și Pruncul unde-și execută pedepsele pentru comiterea altor infracțiuni deosebit de grave. Femeia are vârsta de 52 de ani și este căsătorită cu unul din deținuți, din perioada anului 2021.


Potrivit legii, escrocheria comisă în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar până la pronunțrea unei hotărâri judecătorești finale, cei trei se prevalează de prezumția nevinovăției.

În context, procuratura vine cu un îndemn în adresa cetățenilor, în preajma sezonului rece, să fie prudenți și vigilenți la anunțurile publicate pe platformele de internet privind comercializarea lemnelor de foc pentru a nu cădea pradă escrocilor.


Advertisement

Moldova

Prins după 10 ani de căutări: Moldovean căutat pentru omor, reținut în Italia

S-a ascuns timp de 10 ani de pedeapsă, dar a fost prins în Italia. Este vorba de un cetățean moldovean în vârstă de 40 de ani, anunțat în căutare internațională de către autoritățile de la Chișinău.

Publicat

Presa italiană scrie că pe numele acestuia era emis un mandat internațional în vederea extrădării, pentru o crimă comisă în 2015, împreună cu alte trei persoane. Bărbatul este acuzat că ar fi pătruns într-o locuință și ar fi ucis în bătaie, cu o rangă metalică, proprietarul, un bărbat de aproximativ 50 de ani.

Individul a fost recunoscut ulterior vinovat de omor, furt, tâlhărie și evadare, fiind condamnat șa 20 de ani de pușcărie, însă, ar fi reușit să fugă din țară. Recent, în urma unor investigații, polițiștii italieni l-au localizat în provincia Lodi. Deși figura ca domiciliat în zonă, anchetatorii au stabilit că se ascundea în localitatea Orzinuovi și era angajat fictiv la o firmă din Cremona.

Pentru a se deplasa fără a atrage atenția, bărbatul folosea un act de identitate românesc, a cărui autenticitate este verificată de autorități. Acesta a fost încarcerat în penitenciarul din Brescia, în așteptarea procedurilor de extrădare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a bătut gazda până la moarte. Inculpatul, trimis pe banca acuzaților

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, învinuit de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a cauzat decesul victimei.

Publicat

Conform învinuirii înaintate de către procurorii de la Chișinău, în septembrie 2025, inculpatul, aflându-se la domiciliul părții vătămate, care o găzduise temporar, după consum de alcool, a inițiat un conflict cu gazda.

Inculpatul i-a aplicat părții vătămate multiple lovituri cu mâinile, picioarele și obiecte contondente dure pe diferite regiuni ale corpului, în rezultatul cărora victima a suferit leziuni, care au dus ulterior la deces.

Învinuitul și-a recunoscut parțial vina, iar în cadrul reconstituirii crimei le-a arătat oamenilor legii cum s-a întâmplat totul.


Acesta se află în arest preventiv. Acuzatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 15 ani. Urmărirea penală a fost exercitată de organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție Chișinău cu suportul ofițerilor de sector al Sectorului de Poliție Vadul lui Vodă, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana.


Citește mai departe

Moldova

Spărgea apartamente în plină zi: Un chișinăuian ar fi golit șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei

Spărgea apartamente în plină zi, când stăpânii erau la serviciu. Un bărbat de 48 de ani din capitală, a ajuns pe mâna forțelor de ordine, bănuit că ar fi golit cel puțin șapte locuințe, provocând pagube de peste 120.000 de lei.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bărbatul acționa preponderent pe timp de zi, când proprietarii lipseau de acasă. Acesta pătrundea în apartamente prin culegere de chei și sustrăgea bani, bijuterii, bunuri de valoare și tehnică electronică.

Operațiunea de reținere a fost realizată cu suportul mascaților de la Fulger, iar în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri care ar proveni din furturile comise. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o anchetă penală.


Dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă până la patru ani de detenție.

Cercetările continuă pentru a stabili dacă bănuitul ar fi fost implicat și în alte infracțiuni similar comise în Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii