Moldova
/FOTO/ I-au dat peste cap toată afacerea. Un tânăr de 30 de ani cultiva și păstra la domiciliu marijuana hidroponică
I-au dat peste cap toată afacerea. Un tânăr de 30 de ani ar putea ajunge după gratii, suspectat de cultivarea și păstrarea la domiciliu a marijuanei hidroponice.
Polițiștii au început să fileze activitatea bănitului, care este originar din Orhei încă în data de 15 august, după ce ar fi obținut o informație operativă privind activitatea acestuia. După ce au adunat suficiente dovezi ce ar demonstra vina lui, la sfârșitul săptămânii trecute forțele de ordine au descins cu percheziții la el acasă.
În curtea gospodăriei printre foile de ardezie, polițiștii au depistat și ridicat un pachet din polietilenă de culoare neagră în care se afla o cutie din plastic cu masă vegetală uscată asemănătoare cu cânepei hidroponice.
Masa vegetală ridicată a fost transmisă pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Menționăm, că bărbatul nu este la prima abatere de acest gen, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare de la 3 la 7 ani pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare”.

Moldova
O mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
O mamă singură și cei trei copii ai săi au rămas fără locuință, după ce un incendiu a distrus în proporție de 90% casa lor cu două nivele.
Incendiul a izbucnit miercuri, 5 noiembrie, în jurul orei 21:00, în satul Cobușca Veche, raionul Anenii Noi, iar la fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri, care au reușit să stingă focul. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că interiorul locuinței a fost grav deteriorat, iar cauza preliminară a incendiului este în curs de investigare.
Familia are acum nevoie de sprijinul comunității. Orice contribuție, oricât de mică, poate ajuta la restabilirea siguranței și căldurii în căminul lor.
Donații:
Card MICB: BUZA ELENA
IBAN: 4028 1202 7238 6273
Transfer MIA: 069461417
Moldova
Accidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
Șoferul care a intrat pe data de 5 noiembrie cu mașina într-un copac la Ocnița, iar un pasager a decedat, este angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA către șefa Secției comunicare strategică a IGPF, Ilona Railean.
Amintim că, potrivit Poliției, un automobil Toyota Avensis a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului devastator, pasagerul de 56 de ani a murit pe loc, iar șoferul, în vârstă de 36 de ani, a fost transportat de urgență la spital cu traumatisme grave.
Moldova
Percheziții în sistemul educațional din Chișinău: funcționari și agenți economici, vizați într-un dosar de corupție la achiziții publice
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA) efectuează percheziții într-un dosar penal privind coruperea pasivă și abuz de serviciu în cadrul sistemului educațional din municipiul Chișinău. Nouă persoane sunt vizate în cauză printre care un șef de direcție al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), doi directori ai unor instituții de nivel gimnazial și liceal, un șef al unei instituții preșcolare și mai mulți agenți economici.
Potrivit probelor acumulate, persoane cu funcții publice ar fi implementat, împreună cu mai mulți agenți economici, o schemă de trucare a achizițiilor publice în instituțiile de învățământ preșcolar și școlar din Chișinău. Funcționarii sunt bănuiți că ar fi pretins și primit comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pentru lucrări și servicii. În cadrul investigațiilor, s-a constatat că pentru a evita procedurile legale de licitație, lucrările ar fi fost divizate artificial în mai multe contracte, încheiate prin proceduri de achiziții de valoare mică, prin negocieri directe cu operatori economici favorizați.
În prezent, CNA și PA desfășoară acțiuni de urmărire penală la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile unor agenți economici implicați. În urma acțiunilor, au fost ridicate documente, suporturi electronice, acte contabile și sume de bani proveniența cărora urmează a fi stabilită.
CNA și Procuratura Anticorupție continuă urmărirea penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a întregului lanț infracțional. Reamintim că orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova3 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldovao zi în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova3 ore în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
-
Moldova3 zile în urmăAu mințit sute de oameni cu „investiții online”. Trei bărbați reținuți și sechestru pe 100.000 $
-
Moldova6 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
-
Moldova2 zile în urmă„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.
