Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Încă un membru al organizației „Borman”, trimis în judecată. Ar fi traficat hașiș de 11.000.000 de lei

Va compărea pe banca acuzaților. Procurorii și ofițerii de investigație anunță că au finalizat ancheta în care figurează un membru al unui grup al organizației criminale „Borman”, care a fost extrădat din Spania în această vară.

Publicat

Bărbatul este suspectat de traficarea a 110 kg de hașiș. Potrivit datelor din dosarul penal trimis în judecată, bărbatul este originar din Ialoveni și are 46 de ani. Acesta ar fi facilitat cumpărarea hașișului din Spania și transportarea lui în Rusia, tranzitând Republica Moldova.

Oamenii legii au stabilit că suspectul, în rol de organizator al grupului infracțional, a fost responsabil de trafic de droguri încă din anul 2013, reușind să procure și să transporte în total 110 kilograme de droguri, estimate la suma de 11.000.000 lei. Pentru a putea transporta narcoticele, ele erau camuflate în găleți pentru vopsea, precum și în cazane pentru încălzire.

Amintim că un complice al suspectului, extrădat din Franța în luna mai, precum și liderul grupului, care este și capul întregii organizații criminale sunt deja trimiși în judecată. Potrivit legii penale, fapta incriminată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen care variază între 7 și 15 ani.

echipa.md



Moldova

Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități

Ploile abundente căzute în dimineața zilei de 18 iulie au provocat haos în trafic și au pus în pericol siguranța cetățenilor din mai multe regiuni ale țării. Străzi inundate, copaci rupți de vânt și localități rămase fără curent – sunt doar câteva dintre efectele condițiilor meteo extreme.

Publicat

În Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, un autoturism cu două persoane la bord a rămas blocat într-o zonă inundată. Salvatorii au intervenit prompt și au tractat vehiculul în siguranță. Tot în Capitală, pe strada Aerodromului, un copac doborât de rafalele de vânt atârna amenințător peste liniile electrice. Pompierii au acționat rapid pentru a preveni o posibilă tragedie, defrișând și îndepărtând copacul.

Probleme au fost semnalate și în teritoriu. La intrarea în satul Mereșeni, Hâncești, vântul a pus la pământ un alt copac, care a fost degajat de echipajele IGSU. În satul Drăsliceni, Criuleni, un alt echipaj de intervenție a fost mobilizat pentru a ajuta două persoane rămase blocate cu mașina pe un drum transformat în noroi.


Pe lângă daunele materiale, vremea rea a dus și la deconectarea de la rețeaua electrică a două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni, potrivit furnizorilor de energie.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în stare de alertă și continuă să monitorizeze atent situația. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile serviciilor de urgență. În caz de pericol, apelați 112.


Citește mai departe

Moldova

Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său

O femeie a murit, după ce a fost omorâtă de către fiul său.

Publicat

Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.

Astfel, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 50 de ani, care activa în calitate de profesoară la „Mihail Kogălniceanu”, din capitală.

Poliția a venit cu detalii în acest caz, declarând că a fost alertată printr-un apel la 112 despre o posibilă crimă comisă într-un apartament.


La fața locului, oamenii legii au găsit ușa încuiată și au fost nevoiți să o deblocheze. În interior, a fost descoperit cadavrul unei femei de 48 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă – o lovitură de cuțit în piept, în zona inimii.

Principalul suspect este fiul victimei, în vârstă de 23 de ani. În momentul în care echipele de intervenție se apropiau de apartament, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul patru. A supraviețuit căderii, însă a fost transportat de urgență la spital cu multiple traumatisme.

Poliția a inițiat un proces penal pentru omor și investighează toate circumstanțele acestei tragedii.


Citește mai departe

Moldova

Cinci persoane rănite într-un grav accident, la Edineț. Un șofer a ieșit la depășire fără să se asigure

Impact frontal la Edineț, soldat cu cinci persoane rănite. Un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav în apropiere de satul Ruseni.

Publicat

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, pe un drum din apropierea satului Ruseni, raionul Edineț. Două automobile s-au ciocnit frontal, iar cinci persoane, cu vârste între 15 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit Poliției, un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui automobil Nissan Almera, a ieșit la depășire fără să se asigure și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un BMW condus de o femeie de 36 de ani. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat, cât și pasagerul său – un bărbat de 46 de ani – au fost răniți. De asemenea, șoferița din BMW și doi pasageri ai săi, o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani, au suferit traumatisme.


La fața locului au intervenit trei echipe ale Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din cadrul SAMU Edineț. Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute și a început trierea victimelor, fiind solicitat sprijin suplimentar din cauza numărului mare de răniți. După stabilizarea parametrilor vitali, toate cele cinci persoane au fost transportate asistat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri specializate.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii