Moldova
De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU a venit cu trei ipoteze
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a formulat trei ipoteze ale incendiului care a izbucnit în seara de 30 august în clădirea Asociației Nevăzătorilor din mun. Chișinău. Șeful IGSU Alexandru Oprea a negat informația, potrivit căreia, autospecialele ajunse la fața locului nu erau dotate cu soluția necesară pentru stingerea focului.
Potrivit șefului IGSU, în prezent, sunt examinate trei versiuni ale producerii incendiului. Prima dintre ele este un scurtcircuit, care a avut loc din cauza pătrunderii apei în timpul ploii torențiale chiar în încăperea în care a izbucnit focarul. A doua versiune este că focul a pornit de la cele trei termogeneratoare din camera alăturată focarului. Cea de-a treia ipoteză este că incendiul a izbucnit din cauza unui fulger, Newsmaker.MD.
„Toate cele trei versiuni sunt examinate de către colegii mei”, a precizat șeful IGSU.
Întrebat dacă este adevărat că autospecialele ajunse la fața locului nu erau dotate cu cele necesare pentru stingere, oficialul a precizat: „Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor, își dau cu părerea. Dar IGSU nu lucrează cu emoții, noi nu facem altceva decât să aplicăm legea și procedurile și protocoalele existente”.
Potrivit șefului IGSU, apelul la 112 cu privire la izbucnirea incendiului a fost înregistrat la ora 21:09, iar peste circa 1 minut, a fost preluat de salvatori.
„Primul echipaj a ajuns la fața locului peste 6 minute – destul de rapid. Colegii au venit de la o altă intervenție. Primul lucru pe care colegii mei l-au stabilit a fost o recunoaștere destul de calitativă, fapt care se datorează și experienței. Ei s-au orientat foarte bine și au anunțat apelul nr. 3, la care au fost mobilizate absolut toate subdiviziunile din garnizoană”, a mai spus Alexandru Oprea și a precizat că pompierii au reușit să evite propagarea flăcările către clădirile din vecinătate, ceea ce a fost prioritatea salvatorilor.
Amintim că incendiului s-a produs pe 30 august, în seara când Chișinăul a fost cuprins de o ploaie torențială. Arderea a fost localizată la ora 22:29. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit peste 20 de echipaje cu mai multe de 70 de salvatori și pompieri. Victime nu au fost raportate.
Moldova
/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.
Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.
Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.
În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.
Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.
Moldova
Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.
Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.
Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.
Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.
Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.
În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
-
Moldova4 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova4 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova4 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova4 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
