Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Filmul stihiei năpustite peste Chișinău și țară: În ambulanța înecată de puhoaie era o tânără însărcinată

O adevărată apocalipsă s-a produs în seara de 30 august, în Chișinău, dar și în mai multe raioane din țară din cauza averselor puternice. Străzile au fost inundate, zeci de vehicule au rămas blocate, iar crengile copacilor au fost rupte de vijelie.

Publicat

Numai în capitală au intervenit peste 100 de pompieri care au tractat vehiculele blocate în apă și au defrișat crengile căzute peste mașini și pe străzi. În unul dintre cazuri, a fost deblocată o ambulanță, în care se afla o tânără însărcinată.

„Medicul înoată către salvatori, ceva ține în mână, cred că telefonul. Se pare că pompierii s-au dus să-i salveze”.

Într-un alt caz, un autocar cu 20 de pasageri la bord a rămas blocat, tot pe strada Albișoara. Acolo pasagerii, dar și pompierii au intervenit minute în șir înainte ca autobuzul să fie mișcat din loc.


„- Și aici e la fel!
– Nu, salvatorii din spate tot împing autocarul.
– Toți lucrează.
– La ei e prânzul azi.
– Iată, mi se pare că tot dintre ei”.

Iar pe strada Ion Creangă a fost surprins momentul cum mai mulți trecători sunt pur și simplu luați de apă.

Totodată, pompierii au pompat apa din mai multe subsoluri a blocurilor de locuit și administrative de pe adresele Dimitrie Cantemir , strada Braniștii, Calea Ieșilor, Kiev și Gheorghe Madan.


Tot de intervenția angajaților IGSU a fost nevoie pentru a tracta 5 autovehicule blocate pe strada Ion Creangă din capitală.

După intemperiile din această noapte 33 de persoane și 1 femeie însărcinată au fost salvate de angajații IGSU, iar 14 familii au beneficiat de serviciile IGSU, din gospodăriile cărora au fost pompate peste 85 m3 de apă.La Criuleni salvatorii au defrișat mai mulți copaci căzuți pe traseu între satele Hârtopul Mare și Izbiște.

O intervenție similară a avut loc și în localitatea Cocieri, Dubăsari, după ce un arbore a blocat partea carosabilă de la intrarea în localitate.


Lucrări de pomparea și evacuare a apelor au avut loc și pe mai multe adrese din UTA Găgăuzia, Cahul și Basarabeasca. În ultimele 24 de ora angajații IGSU au intervenit în 70 situații de risc printre care lucrări de deblocare, pompare, tractare, salvare de persoane și lichidare a incendiilor.

echipa.md

Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii