Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ În pragul sezonului rece, crește numărul defrișărilor: Tăieri de copaci, depistate la Leova, Ialoveni, Sîngerei și Glodeni

În pragul sezonului rece, cazurile de defrișări ilegale devin tot mai multe. Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a înregistrat deja mai multe cazuri, suma prejudiciilor ridicându-se la zeci de mii de lei. Unul dintre cazuri a avut loc într-o fâșie forestieră din orașul Sîngerei.

Publicat

Acolo, ar fi fost defrișați ilegal șase stejari, masa lemnoasă obținută fiind de 7 metri cubi. Făptașii au fost identificați și transmiși poliției, spun inspectorii de mediu. Un incident similar a avut loc și în apropiere de localitatea Iabloana din raionul Glodeni.

Acolo au fost tăiați 112 frasini, fiind obținuți 14 metri cubi de lemn în valoare de aproape 13 mii de lei. Și de această dată făptașii au ajuns pe mâna oamenilor legii. Iar într-o pădure din satul Răzeni, raionul Ialoveni, inspectorii mediului au prins în flagrant un grup de persoane care au doborât trei stejari cu diametrele de 0,5, 0,8 și respectiv un metru.

Iar inspectorii mediului de la Leova au contracarat două cazuri de defrișări ilegale. În primul caz, la marginea satului Hănăsenii Noi un bărbat a fost prins în timp ce transporta cu maina personală masă lemnoasă în valoare de peste 13.000 de lei, obținută ilegal.


În localitatea Colibabovca, un cetățean care a tăiat ilicit mai mulți arbori de diferite specii, provocând prejudicii de 3,000 de lei, a fost amendat cu 2500 lei.

Oamenii legii anunță că vor continua să efectueze controale inopinate, pentru a combate fenomenul tăierilor ilicite.


Moldova

Spre România, prin grâu: Trei străini, depistați de autorități după ce au traversat ilegal râul Prut.

Trei cetățeni ai Bangladeshului au fost depistați de polițiștii de frontieră moldoveni și români după ce au traversat ilegal râul Prut, încercând să ajungă în România.

Publicat

Cazul a fost documentat la data de 20 iunie, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate de Sectorul Poliției de Frontieră Toceni și autoritățile de frontieră din România. Reprezentanții Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni de peste prut au informat partea moldovenească despre observarea a trei persoane cu bagaje care se deplasau spre interiorul teritoriului român și care ulterior s-au ascuns într-un lan de grâu.

Pentru localizarea acestora au fost mobilizate echipe mixte moldo-române, un echipaj canin și o dronă de supraveghere. În urma operațiunii, cei trei bărbați au fost găsiți ascunși în lanul de grâu, fiind interceptați și legitimați.

Una dintre persoane a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la o instituție medicală pentru investigații și evaluarea stării de sănătate.


Verificările efectuate au stabilit că cei trei sunt cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani. Potrivit anchetei preliminare, aceștia au traversat înot râul Prut, în zona localității Vetrișoaia din județul Vaslui, cu intenția de a ajunge la București pentru a-și găsi un loc de muncă.

Pe caz a fost inițiată o anchetă privind trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Ulterior cei trei migranți au fost predați autorităților din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.


Citește mai departe

Moldova

Minor rănit în centrul capitalei: Adolescentul a ajuns la spital după o coliziune într-o intersecție aglomerată.

Un minor de 16 ani a ajuns la spital după ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un automobil, într-o intersecție aglomerată din capitală. Accidentul s-a produs în seara de 21 iunie, în jurul orei 21:10, la intersecția străzilor București și Alexandr Pușkin din Chișinău.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, adolescentul se afla la ghidonul motocicletei în momentul în care s-a produs impactul cu mașina condusă de un bărbat de 37 de ani. În urma coliziunii, tânărul a fost rănit și preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital pentru investigații.

Deocamdată nu este clar în ce circumstanțe s-a produs accidentul și care dintre participanții la trafic ar fi încălcat regulile de circulație. Oamenii legii au intervenit la fața locului pentru a documenta cazul și pentru a stabili toate detaliile.

Poliția urmează să stabilească dacă minorul avea dreptul să conducă și în ce condiții se afla în trafic, dar și dacă viteza sau alte abateri au contribuit la producerea impactului. Ancheta este în desfășurare.



Citește mai departe

Moldova

Licitații trucate la Taraclia: Șefi din administrația raionului, vizați într-un dosar de fraudare a banilor publici.

Percheziții de amploare într-un dosar de corupție care vizează conducerea raionului Taraclia. Președintele raionului, șeful Comisiei construcții și un specialist în achiziții publice sunt bănuiți că ar fi trucat licitații și ar fi direcționat bani publici către o companie controlată din umbră.

Publicat

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Cahul, au descins în dimineața de 22 iunie în mai multe locații – birouri de serviciu, locuințe și automobile – în cadrul unei anchete care scoate la iveală un presupus mecanism bine pus la punct de fraudare a banilor publici.

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi favorizat în mod repetat o firmă afiliată șefului Comisiei construcții, folosind persoane interpuse pentru a masca legăturile directe. Mai mult, aceștia ar fi negociat din timp câștigătorii licitațiilor și ar fi mărit artificial devizele de cheltuieli, indicând volume de lucrări mai mari decât cele reale.

Cele mai multe contracte vizate sunt de valoare mică și au avut ca obiect lucrări de reparație la instituții de învățământ din raion. Chiar și așa, prejudiciul estimat este unul considerabil: aproximativ 3 milioane de lei doar pentru anul 2025.


La moment, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele, dar și pentru a identifica întregul lanț de persoane implicate în schemă.


Citește mai departe

topul săptămânii