Moldova
Un moldovean, un ucrainean și un indian, prinși la frontieră cu acte false
Un conațional și doi cetățeni străini sunt cercetați pentru prezentarea actelor falsificate. Bărbații au fost depistați în fluxul de călători din punctele de trecere a frontierei Cahul și Palanca.
Moldoveanul s-a prezentat la ieșirea din țară, fiind la volanul unui microbuz de rută ocazională. Șoferul de 50 de ani este originar din raionul Leova și intenționa să ajungă în Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control suplimentar, iar ca rezultat au depistat indici de falsificare în certificatul de pregătire profesională, care ar fi emis pe numele conducătorului auto de către autoritățile competente din România.
La fel, în una din genți a fost găsit și o carte de identitate românească, emisă cu datele de identitate unui alt conațional, de asemenea prezenta semne de falsificare. La audieri, conducătorul auto a declarat că documentul personal și l-ar fi perfectat în 2018, în timp ce se afla la muncă în Spania, având certitudinea că este unul veridic. Cât despre celălalt act depistat în bagaje – nu ar fi cunoscut nimic.
Cetățeanul Ucrainei de 29 de ani, originar din regiunea Odessa, s-a prezentat pe sensul de ieșire din Moldova, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare ucrainene. În timpul verificării documentelor s-a depistat că permisul de conducere este contrafăcut. Fiind întrebat, cetățeanul ucrainean a menționat că s-ar fi refugiat în Turcia la începutul anului curent, el fiind om de afaceri, iar autoturismul împreună cu actele i-ar fi fost aduse de o rudă, până în Republica Moldova. Acesta a susținut că deține legal permisul de conducere și nu își poate explica cum ar putea fi fals.
Încheie șirul ilegalităților un cetățean al Indiei, prezent în calitate de pasager al unei mașini de ocazie la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe. În cadrul controlului adițional, în geanta de mână a fost depistat un permis de conducere fantezist (nerecunoscut de niciun stat). Tânărul de 25 de ani a precizat că a obținut documentul contra sumei de 180 de dolari, fiind ajutat de o persoană identificată de pe un site specializat care l-a asigurat că este un document veridic. A recurs la acțiunea dată din motiv că permisul său original nu este recunoscut în statele europene,
Conform procedurilor legale, toate actele cu semne de falsificare au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei. Cercetările continuă.
Moldova
/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.
Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.
Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.
În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.
Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.
Moldova
Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.
Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.
Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.
Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.
Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.
În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
-
Moldova6 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
-
Moldova6 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
-
Moldova6 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
