Rețele de socializare

Moldova

Accident de motocicletă: Motociclistul a fugit, lăsând pasagera de 16 ani să zacă pe șosea

Astăzi, în jurul orei 7:30 poliția din Căușeni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în localitatea Ciuflești.

Publicat

imagine simbol

La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că în jurul orei 5:30, un tânăr de 21 ani, în timp ce conducea motocicleta de model „FEKON”, având în calitate de pasageră o minoră de 16 ani, din motive la moment neidentificate, a pierdut controlul asupra ghidonului, derapând de pe partea carosabilă.

În urma accidentului, minora și motocicleta au fost depistate de un trecător care a alertat poliția și serviciul medical care a transportat victima la spitalul raional Căușeni pentru acordarea ajutorului medical specializat.

Tânărul a părăsit locul accidentului, ulterior fiind depistat de către polițiști având nevoie de îngrijiri medicale.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.



Moldova

Doi bărbați – reținuți, după ce au transmis prima tranșă de 2000 euro unui în Poliția de Frontieră, pentru facilitarea contrabandei cu țigări

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră de comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție, au deconspirat planul a doi bărbați care intenționau să scoată din Moldova 300.000 țigări prin contrabandă, după ce au oferit prima tranșă de 2.000 euro unui angajat cu funcție de conducere al Poliției de Frontieră, în regiunea de sud.

Publicat

Banii au fost primiți sub controlul Procuraturii Anticorupție, după ce polițistul de frontieră i-a denunțat autorităților despre acțiunea ilegală pusă la cale de cei doi. Aceștia au fost reținuți marți, pentru 72 de ore, în momentul în care transmiteau banii, iar percheziții la domiciliile și alte proprietăți ale acestora continuă. Cei doi sunt membri ai unui grup infracțional, domiciliați în sudul țării și au vârste de 37 și, respectiv, 48 de ani.

În baza probatoriului acumulat, bărbații sunt cercetați pentru corupere activă și tentativă de contrabandă și urmează ca procurorii anticorupție să decidă asupra aplicării măsurii preventive, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Chișinău: O minoră de 15 ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul 12

Tragedie în Chișinău: O minoră de 15 ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul 12 al unui bloc locativ.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 21.30, pe strada Nicolae Sulac din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de la Poliția Capitalei, Nina Dubovca, minora a decedat imediat după impactul cu solul.

Cazul dat se investighează. La moment polițiștii stabilesc circumstantele incidentului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

91 400 dolari americani și 15 400 euro – reținuți pe Aeroport Internațional Chișinău

Funcționarii vamali din cadrul postului vamal Aeroport Internațional Chișinău în conlucrare cu polițiștii de frontieră au contracarat o nouă tentativă de scoatere frauduloasă din țară a valutei, în sumă de 91 400 dolari americani şi 15 400 euro.

Publicat

Cazul a fost înregistrat astăzi, în cadrul postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, sectorul plecare pasageri, unde pentru controlul de specialitate s-a prezentat o pasageră de gen feminin, al rutei Chişinău – Istanbul, selectând coridorul verde ,,nimic de declarat”.

Având în vedere că, în urma controlului de securitate al bagajelor de mână, au fost observate obiecte asemănătoare – bancnotelor, în cele din urmă, bagajul pasagerei a fost supus verificării fizice.

Astfel, în rezultatul controlului fizic efectuat de către funcționarii vamali, au fost depistate mijloace financiare în numerar în sumă de 91 400 dolari americani şi 15 400 euro, care urmau a fi scoase ilegal din țară, din motivul nedeclarării acestora.


Documentată pe acest caz este o cetățeancă al Republicii Tadjikistan în vârstă de 51 de ani.

Mijloacele financiarele nedeclarate au fost ridicate, iar cazul a fost preluat pentru examinare de către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.


Citește mai departe

topul săptămânii